Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi se aniversează în fiecare an în data de 21 martie, iar Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria iar Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria s-a pregătit temeinic de sărbătoare. Astfel, propune a doua ediție a concursului „Teatrul meu de păpuşi”, care se va desfășura duminică, 19 martie, de la ora 11, la Sala Arcadia, prin care îi provoacă pe micii spectatori să devină ei înşişi scenografi, regizori şi actori.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani sunt invitaţi să pornească într-o aventură creativă, unde vor putea face pentru o zi schimb de roluri cu cei care dau viață poveștilor pe scena teatrului. Înainte de aceasta, trebuie doar să apeleze la dibăcia lor pentru a-și confecţiona propriile păpuşi, şi la infinita imaginaţie pentru a crea, de la a la z, o scenetă de maximum 5 minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe de cel mult zece persoane.
Pentru confecţionarea marionetelor, artiştii păpuşari recomandă următoarele obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje. Juriul va fi format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura talentului şi ingenizităţii. Taxa de înscriere la concurs este de 5 lei/persoană, iar înscrierile se fac completând următorul formular online (formularul se va putea accesa de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/ncjXUI
Totodată, ediția de anul acesta vine cu o surpriză extraordinară atât pentru copii, cât și pentru părinți, artiștii teatrului vor susține trei ateliere prin care îi vor pregăti temeinic pe micuții creatori pentru concurs. Primele două ateliere, dedicate construcției de păpuși, se vor desfășura în 14 şi 15 martie, de la ora 14, la Sala Arcadia și vor fi susţinute de scenografi și butafori ai Teatrului Regina Maria, iar al treilea atelier, dedicat mânuirii de păpuşi, va avea loc în data de 16 martie, de la ora 14, la Sala Arcadia și va fi susţinut de către actorii Trupei Arcadia.
Înscrierea la ateliere se face completând următorul formular online (formularul se va putea accesa de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/YvS8TR, iar taxa de participare la un workshop este de 15 lei/persoană. Atenție, participarea la ateliere nu este o condiție obligatorie pentru participarea la concurs.
Locurile sunt limitate, aşa că vă îndemnăm să vă înscrieţi cât de repede posibil la activitățile propuse de Trupa Arcadia. Data limită de înscriere la concurs este 15 martie, iar la ateliere vă puteți înscrie chiar și la fața locului, numai că vă sfătuim să nu amânați prea mult, deoarece sunt doar 20 de locuri/atelier. Pentru a afla mai multe informații, vă rugăm să urmăriți pagina de facebook a Trupei Arcadia.
Florina Dometi, Teatrul Regina Maria Oradea
REGULAMENT
CONCURS „TEATRUL MEU DE PĂPUŞI”, ediţia a II a
CONCURS DE TEATRU DE PĂPUŞI ORGANIZAT DE CĂTRE TRUPA ARCADIA A TEATRULUI „REGINA MARIA” ORADEA
CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A TEATRULUI DE PĂPUȘI
- DATA: DUMINICĂ, 19 MARTIE 2017, ORA 11
- LOCAŢIA: SALA ARCADIA
- VÂRSTA PARTICIPANŢILOR: 6-12 ani
- DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 15 martie
- Participanții vor prezenta scenete de maxim 5 minute, folosind păpuși confecționate de către ei
- Momentele pot fi prezentate individual sau în echipe (clase de elevi) – maxim 10 pers / grup
- Scenetele pot fi: – momente din basme, povești
– poezii, fabule, cântece
– creații proprii originale
- Condiție obigatorie: PĂPUŞILE / ELEMENTELE FOLOSITE SĂ FIE CONSTRUITE DE CĂTRE PARTICIPANŢI (cu ajutorul adulților)
- Recomandăm folosirea următoarelor obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice transformate în personaje.
- Jurizarea va fi asigurată de către actorii păpușari ai Trupei Arcadia
- Locuri limitate: 20 de momente artistice
- Intrarea costă 5 lei/participant şi se face pe baza înscrierii, completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs
- Pentru susținere sunt așteptați însoțitorii participanților, în limita locurilor din sala Arcadia
NOUTATEA ACESTEI EDIŢII – vor fi 3 ateliere pentru cei care doresc să fie pregătiţi pentru concurs
- 14 şi 15 martie, ora 14:00, la Sala Arcadia – ateliere de construcţie păpuşi – susţinute de către doi scenografi şi o pictoriţă ai Teatrului Regina Maria
- 16 martie, ora 14:00, la Sala Arcadia – atelier de mânuire păpuşi – susţinut de către actori ai Trupei Arcadia
- Înscrierea la ateliere se realizează completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs