Convocați într-o nouă ședință, în mediul online, consilieri județeni au votat, într-o oră, 30 de proiecte de hotărâre. Aleșii s-au exprimat în favoarea rectificării bugetare, și și-au dat acordul de principiu în privința trecerii unui teren în proprietatea municipiului Oradea.

Nu mai puțin de 30 de proiecte s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi. Convocați, din nou, într-o ședință online, consilierii județeni au decis cu 33 de voturi rectificarea bugetului Consiliului Județean și a instituțiilor subordonate. În ceea ce privește veniturile, sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale au suferit o rectificare negativă, de la 13.378.000 lei la 12.936.000 lei. Tot rectificări negative s-au înregistrat și în privința cheltuielilor de funcționare a instituțiilor de învățământ special aflate în subordinea CJ Bihor. Aleșii au votat și modul de repartizare către primării a fondului de 27,3 milioane lei, aflat la dispoziția Consiliului Județean Bihor. Proiectul de hotărâre a trecut cu 23 de voturi în favoare, 9 împoitrivă și o abținere.

Acord de principiu pentru un stadion în Oradea

Consilierii și-au dat acordul de principiu pentru trecerea unui teren din domeniul privat în domeniul public al județului, respectiv în domeniul public al municipiului Oradea. În perimetrul cuprins între străzile Făgărașului, Traian Blajovici, Ogorului, Campusul Univesrității, Liceul cu Program Sportiv și Grădina Zoologică, municipalitatea intenționează să creeze un pol sportiv și de agrement, multifuncțional. „Am avut mai multe runde de discuții cu primarul municipiului Oradea. S-a stabilit un proiect ce va fi finanțat din fonduri centrale, și anume realizarea unei arene sportive. A fost identificat un teren care se află în proprietatea județului. Acum ni se cere acordul de principiu. Când se vor face studii de fezabilitate, se va reveni la județ pentru clarificări, apoi se va demara investiția”, a precizat Pásztor Sándor. Poriectul de hotărâre a trecut cu unanimitate de voturi.

În ședința de joi, consilieri au stabilit și costul mediu anual/lunar pentru un copil/adult care beneficiază de protecție specială în cadrul DGASPC Bihor. Anul trecut, spre exemplu, cheltuielile cu funcționarea serviciilor sociale în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat Oradea s-au ridicat la 122.513 lei/an/beneficiar, respectiv 10.209 lei/lună/beneficiar (cost mediu).

Veres Diana

The post Vot pentru realizarea unei arene sportive appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
error: Continut protejat