Vot cu surpriză la CJ – Bugetul județului a fost aprobat

După luni de așteptare, proiectul de hotărâre privind bugetul județului Bihor și a instituțiilor subordonate pe anul 2018 a fost aprobat. Votul care a făcut diferența i-a aparținut consilierului PNL Cornel Borza, angajat al Ansamblului Artistic Profesionist ,,Crișana”.

Puțin peste 3 ore a durat ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor din luna aprilie, la care au participat mai bine de 100 de persoane interesate de soarta județului și a propriilor salarii, aflate sub semnul incertitudinii. După discuții tensionate, care prevedeau că bugetul va rămâne, la fel ca și până acum, în stand – by, consilierul liberal Cornel Borza, cunoscut mai mult pentru cariera artistică decât pentru cea politică, i-a surprins pe cei prezenți votând în favoarea planului de buget construit de alianța PSD – UDMR – ALDE, spre deosebire de colegii săi de partid. Astfel, imediat după rezultatul votului electronic, președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, a făcut anunțul: ,,Votul este 18:16. Bugetul a trecut”. Vestea a fost primită cu ropote de aplauze de cei din sală.

Deși inițial toți cei prezenți au crezut că Borza ar fi comis o greșeală, apăsând greșit pe butoanele dispozitivului de vot, liberalul a menționat la finalul ședinței că, de fapt, el a votat ,,cu sufletul”, gândindu-se la toți oamenii care ar putea să plece acasă fără salariul care li se cuvine, și chiar că el își dorește să fie ,,puntea de legătură între opoziție și putere”. În sprijinul lui a venit și Foncea, care a declarat că ,,acest suflet de artist”, Cornel Borza, a fost… ,,arma lor secretă”.

Cert este că principalele victime ale acestei răfuieli politice care au întârziat atât de mult votarea bugetului, salariații, își vor primi diferența de 30% din salariul aferent lunii aprilie, și nu trebuie să își mai facă griji că în mai vor rămâne cu buzunarele goale.

Larisa Patricia Herlaș

The post Vot cu surpriză la CJ – Bugetul județului a fost aprobat appeared first on Agenția News Bihor.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.