Dorin Corcheş a demisionat din calitatea de unic consilier judeţean al grupării ALDE, urmând să devină ministru secretar de stat în Guvernul Grindeanu.

Director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice pentru judeţul Bihor, în Capitală Corcheş îl va seconda fie pe ministrul Petre Daea, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, fie pe şeful său de partid, ministrul Daniel Constantin, la Ministerul Mediului. Miercuri, Corcheş urmează să se deplaseze în Capitală, împreună cu şeful filialei ALDE Bihor, vicepreşedintele CJ Bihor, Traian Bodea.

Dorin Corcheş a mai fost consilier local PDL în Oradea şi consilier al fostului primar, Petru Filip. Corcheş este al doilea orădean care devine membru în Cabinetul Grindeanu, după pesedistul Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Înlocuirea lui Corcheş din Consiliul Judeţean a stârnit, totuşi, oarece patimi politice. Prin vocea lui Ionel Avrigeanu, Opoziţia PNL s-a declarat nemulţumită că proiectul de hotărâre privind demisia lui Corcheş, respectiv cel privind înlocuirea acestuia, au fost adăugate pe ordinea de zi abia înainte de începerea şedinţei. Liberalii aveau un om în minus, pe Lidia Popa, fiind 16 contra 18 PSD-UDMR-ALDE. Astfel, chiar dacă Corcheş nu a putut vota pentru validarea înlocuitorului său, Julien Mateaş din Vadu Crişului, a fost suficient pentru ca alianţa majoritară să se impună la vot cu 17 – 16, prin majoritatea consilierilor judeţeni prezenţi. De altfel, în semn de protest faţă de introducerea întârziată a acestor puncte pe ordinea de zi, liberalul Dacian Foncea a refuzat să facă parte din comisia de validare, unde PSD şi UDMR au, oricum, majoritate.

Sursa: http://www.bihon.ro/consilierul-judetean-dorin-corches-secretar-de-stat/1782020

Close