Conducerea Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor a anunțat că până pe 17 iunie, termen limită, 3 companii și-au anunțat intenția de a construi centrul de transfer călători de la Beiuș. Alți doi constructori și-au depus ofertele pentru obiectivul de investiții de la Marghita.
Prioritar pentru asigurarea condițiilor moderne necesare desfășurării transportului în comun, la nivel județean, proiectul ce prevedere construirea de noi autogări, finanțat de Consiliul Județean Bihor a intrat, acum, într-o nouă etapă. Agenția de Dezvoltare Durabilă a trecut la evaluarea ofertelor depuse pentru primele două obiective de investiții. „După cum știți, Consiliul Județean asigură finanțarea proiectelor prin ADD Bihor. Primele administrații publice locale care au identificat și pus la dispoziție suprafețele de minimum 800 mp pentru construcție, au transmis solicitările de finanțate și hotărârea de Consiliul Local, au fost cele din Beiuș, respectiv Marghita. La finalul lunii mai, documentațiile au fost înregistrate pe platforma electronică SICAP, iar până la termenul limită, 17 iunie 2020, au fost depuse 5 oferte: 3 pentru Beiuș, și 2 pentru Marghita”, a spus Vitályos Barna, directorul ADD Bihor.
Valoarea totală a celor două proiecte de investiții este 1.872.583,87 lei. Autogările din Beiuș și Marghita vor fi cele mai moderne centre de transfer călători, în cadrul cărora vor funcționa birouri de informații, săli de așteptare, grupuri sanitare, peroane, parcări, dar și spații comerciale. Astfel de centre de transfer călători vor fi construite și în Săcueni și Salonta.
Investiții ale Consiliului Județean în școlile de Bihor
Săptămâna trectuă, Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor, a vizitat și cele două școli din Aleșd, unde administrația publică județeană a derulat câteva investiții prin ADD. La Liceul Teoretic „Constantin Șerban”, s-a construit și dat în folosință, încă de anul trecut, un teren de sport multifuncțional. La Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, cu sprijinul CJ, conducerea școlii a achiziționat două cazane pentru încălzire. „Cele două cazane au trecut deja testul iernii, întrucât au fost funcționale încă de anul trecut. Cu fonduri alocate prin ADD, vorbim despre echivalentul a peste 100.000 euro, am reușit să asigurăm condiții mai bune pentru desfășurarea procesului educațional în Aleșd. În fiecare din cele două școli învață aproape 1000 de elevi”, a precizat primarul Ioan Todoca.
Veres Diana
The post Trei pentru Beiuș appeared first on Agenția News Bihor.