Investiții pe fonduri europene

Străzile Înfrățirii, Mureșului și Mihai Viteazul din comuna Diosig au fost cuprinse într-un program de investiții. Peste 1 milion de euro din fonduri nerambursabile vor fi folosiți de autorități pentru lucrări de asfaltare. „La finele lunii ianuarie am semnat contractul de execuție. Etapa următoare presupune obținerea autorizației de construcție și dacă totul decurge conform planului, în vară/toamnă vom putea demara lucrările. Nu este vorba despre reabilitare drum. Cele trei străzi sunt pietruite, nu au fost niciodată asfaltate”, a precizat edilul Mados Attila.

În ultimii ani, autoritățile din Diosig au reușit să atragă peste 10 milioane euro din care urmează să se realizeze investiții în infrastructură, lucrări de asfaltare, reabilitare drumuri și cămin cultural. Obiectivele nu se opresc aici ci cuprind realizarea unui centru after-school cu 8 săli de studiu, construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, reabilitarea castelului de vânătoare Zichy. Tot din fonduri nerambursabile, autoritățile vor achiziționa o autospecială pentru stingerea incendiilor și vor înființa un centru de instruire a voluntarilor, pentru situații de urgență.

Veres Diana

The post Investiții pe fonduri europene appeared first on Agenția News Bihor.

error: Continut protejat