În cadrul proiectului „Crearea și dezvoltarea unei rețele transfrontaliere policentrice de formare și suport în vederea creșterii calității serviciilor turistice și meșteșugărești din județele Bihor și Hajdú”, partenerii și-au propus organizarea a 22 de evenimente, precum târguri de locuri de muncă și de promovare a produselor locale, evenimente de excelență pentru industria turistică, dar și, ateliere de lucru pentru specialiștii din domeniul turismului, ospitalității sau meșteșugurilor tradiționale. Desfășurat între 9 și 10 martie, la Universitatea din Oradea, workshopul „Turismul transfrontalier la începutul mileniului III – Actualitate.Tendințe.Perspective”, a adus împreună specialiști din turism, care și-au împărtășit experiențele proprii, au prezentat exemple de bune practici și au încercat să configureze posibile căi de colaborare în vederea extinderii acestora sub forma pachetelor turistice comune transfrontaliere și a schimburilor de personal specializat. „Lectorii prezenți, atât din partea română, cât și din partea maghiară, au abordat teme precum dezvoltarea de rețele policentrice transfrontaliere de formare profesională, în contextul creșterii nivelului de specializare a lucrătorilor din turism și servicii de ospitalitate, cultură, gastronomie sau meșteșuguri tradiționale ca produse locale de turism”, ne-a spus dr. Dumitru Sim, manager de proiect. Printre subiectele abordate s-au regăsit și turismul transfrontalier responsabil în ariile naturale protejate, posibilități de valorificare a resurselor turistice etnografice din arealul Munților Plopiș, taberele educaționale și rolul lor în promovarea turismului transfrontalier și turismul religios prin redescoperirea unui traseu de pelerinaj multisecular. „Concluziile au fost legate, în special, de necesitatea unei mai bune interconectări a serviciilor turistice de o parte și cealaltă a graniței, generarea unor pachete de servicii turistice de nișă, tot mai căutate de către turiști, precum cele de manifestare a meșteșugurilor și gastronomiei tradiționale, cicloturismului, ecoturismului și turismului de aventură și creearea de organisme private sau/și din mediul nonguvernamental care să acorde suport în dezvoltarea acestor activități”, spune Dumitru Sim.

Agenția de Management al Destinației din cadrul Consiliului Județean Bihor este liderul proiectului „Crearea și dezvoltarea unei rețele transfrontaliere policentrice de formare și suport în vederea creșterii calității serviciilor turistice și meșteșugărești din județele Bihor și Hajdú” în care parteneri sunt Parohia Ortodoxă din Körösszegapáti, Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Parohia Reformată Episcopia-Bihor, Parohia Ortodoxă Ioșia-Nord și Mănăstirea Izbuc. Proiectul, în valoare de 2.718.106 euro, este finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.

Veres Diana

 

The post Soluții europene pentru dezvoltarea turismului transfrontalier appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
error: Continut protejat