Oficialități din România și Ungaria, reprezentanți ai regiunilor din Polonia și Slovacia, precum și experți de la instituții de politici publice din Europa Centrală au participat, vineri, la conferința internațională dedicată proiectului trans-european Via Carpatia. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a 3 ore și jumătate, a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean Bihor și a avut asigurat serviciul de traducere în limbile română, maghiară, poloneză și engleză.

Consiliul Județean Bihor, împreună cu Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului, au găzduit o conferință internațională pe tema ,,Dezvoltarea infrastructurii rutiere transeuropene Via Carpatia în România”, cu scopul realizării unui cadru de colaborare pentru sprijinirea demersurilor necesare implementării acestui proiect, precum și pentru asigurarea unei asistențe profesionale și reprezentative în susținerea și implementarea unui coridor de transport rutier de importanță strategică. Via Carpatia reprezintă un traseu rutier, care va face legătura între Marea Baltică și Marea Neagră. Traseul începe în Lituania, la Kaunas, iar apoi continuă în Polonia, Slovacia și Ungaria. Pe teritoriul României traseul va avea două direcții, una spre portul Constanța, pe ruta Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța, și una spre frontiera româno-bulgară, la viitorul pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin, pe ruta Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Vînju Mare – Calafat.

Proiectul Via Carpatia a fost aprobat în anul 2006, când miniștrii de transport din Polonia, Lituania, Slovacia și Ungaria au semnat o declarație comună pentru extinderea rețelei trans-europene de transport prin crearea unei rute mai scurte de-a lungul axei nord-sud, care va conecta cele patru state. Dar, în 2010, reprezentanții ministerelor Transporturilor din cele șapte țări europene au semnat în Polonia o declarație prin care un traseul va fi extins și în România, Bulgaria și Grecia.

Printre cei prezenți la conferința din Sala Mare a Consiliului Județean Bihor s-au numărat prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, cei trei șefi ai județului, Pásztor Sándor, Ioan Mang și Traian Bodea, Szabo Jozsef, manager al județului Bihor, europarlamentarul bihorean Emilian Pavel, directorii Andrei Caciora și Vitályos Barna de la ADD, dar și alți reprezentanți ai unor instituții importante din județ. Lor li s-au alăturat președinții Consiliilor Județene din Satu Mare, Pataki Csaba, Timiș, Dobra Călin – Ionel, și Bilcea Sergiu, vicepreședintele CJ Arad. De asemenea, Prefecturile din Satu Mare și Timiș au fost reprezentate de către prefecții Filip Darius și Andreaș Eva Georgeta, iar din partea Instituției Prefectului Județului Arad a venit Damian Vasilică, în calitate de subprefect. De dincolo de granițe și-au făcut prezența, printre alții, Toth Andor, secretar de stat adjunct la Ministerul Dezvoltării din Ungaria, Piotr Miaso, conducător la Administrearea Drumurilor Regiunea Podkarpatckie, Polonia, Barbara Kovacova, EGTC Via Carpatia din Kosice, Mateusz Gniazdowski, de la Centre for Eastern Studies din Polonia și Dubniczky Kitti, de la Institutul CESCI din Budapesta. Invitații străini au susținut prezentări complexe în care au arătat care este traseul Via Carpatia, avantajele pe care acest proiect le-ar aduce pentru fiecare din cele 7 țări, dar și dificultățile care pot fi întâmpinate. Prezentările au fost urmate, conform programului, de două sesiuni de dezbatere și o pază de cafea, iar închiderea conferinței a avut loc undeva în jurul orei 14.30.

Absenți din programul conferinței au fost reprezentanții Ministerului Transportului din România, care nu au reușit să ajungă la timp din cauza unei întârzierii a decolării avionului care trebuia să îi aducă pe aceștia din București la Oradea. ,,În februarie, atunci când am programat această conferință, nu am anticipat că vremea ar urma să fie așa”, a explicat președintele Pásztor Sándor. Chiar dacă Maria Magdalena Grigore, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, nu a mai reușit să ajungă, aceasta a transmis un mesaj celor prezenți, în care încerca să le explice că ,,legăturile de transport de foarte bună calitate sunt esențiale pentru activitățile economice în Europa și pentru calitatea vieții cetățenilor noștri”.

Una dintre cele mai emoționante declarații i-a aparținut lui Piotr Miaso, de la Administrarea Drumurilor Regiunea Podkarpatckie, din Polonia, care a spus că atunci când acest proiect a fost proaspăt așezat pe foaie, el avea mari reticențe în ceea ce privește implementarea lui. Însă, acum, speră să apuce să conducă pe tot traseul Via Carpatia înainte să se pensioneze. Pe de altă parte, Barbora Kovacova a adus în discuție importanța unui sprijin care trebuie să vină din partea Guvernului pentru ca acest proiect să prindă contur și în România. În acest sens, Ioan Mihaiu, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a răspuns că săptămâna trecută a avut o întâlnire cu Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, ,,care a fost extrem de receptiv la această inițiativă și regretă că nu a putut să fie prezent”. Emilian Pavel, deputat în Parlamentul European, s-a bucurat de atenția celor prezenți, declarând că ,,împreună cu cele 7 țări, avem 21% din Parlamentul European, ca număr de deputați”, astfel încât aceștia pot avea o poziție demnă de luat în calcul la nivel european pentru susținerea proiectului Via Carpatia.

Mateusz Gniazdowski, de la Centre for Eastern Studies din Polonia, a ținut să puncteze că ,,România este un partener comercial foarte important pentru Polonia”, iar realizarea acestui traseu care să facă legătura între Marea Baltică și Marea Neagră va reprezenta un uriaș avantaj în acest sens. Dubniczky Kitti, de la Institutul CESCI Budapest, a abordat latura turistică care ar urma să fie fructificată odată cu implementarea proiectului: ,,Cred că prin Via Carpatia turismul poate crește cât mai mult, în toate zonele”. La finalul conferinței, Andrei Caciora, director adjunct la ADD Bihor, instituție care are ca scop facilitarea cooperării între unităţile administrativ-teritoriale membre în vederea promovării şi realizării proiectelor de dezvoltare judeţeană de interes comun, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile, a vorbit cu reporterul NewBihor și și-a expus părera despre importanța realizării acestui proiect pe teritoriul României și impactul pe care ar urma să îl aibă pentru județul Bihor. ,,Cred cu tărie că trebuie să tratăm cu maximă responsabilitate angajamentul de a aduce această rețea trans-europeană de transport pe teritoriul țării noastre. Pe lângă beneficiile turistice, acest proiect va aduce și întărirea cooperarii regionale între cele 7 țări. Iar județul nostru, fiind la granița cu Ungaria, este pe deplin avantajat”, crede Caciora.

Protocol de colaborare

,,Părțile” CJ Arad, CJ Bihor, CJ Satu Mare, CJ Timiș și Instituțiile Prefectului din cele patru județe au semnat un protocol de colaborare care are în vedere interesul reciproc de dezvoltare a infrastructurii rutiere în zona de Vest a țării. Durata parteneriatului este valabilă până în decembrie 2022 și a intra în vigoare vineri, când a fost semnat la Oradea.

Larisa Patricia Herlaș

GALERIE FOTO:






















The post S-a semnat protocolul de susținere a proiectului Via Carpatia în România appeared first on Agenția News Bihor.

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close