Consiliul Județean Bihor a alocat fonduri pentru realizarea proiectelor de infrastructură rutieră în cele 9 unități administrativ teritoriale, membre în Asociația de Dezvoltare Durabilă. Din bugetul alocat în 2020, ADD finanțează elaborarea SF-urilor pentru proiectele de construire a șoselelor ocolitoare în Marghita, Vașcău și Valea lui Mihai. „Miercuri, 02.09.2020, s-a semnat contractul de finanțare pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor necesare obținerii avizelor și autorizațiilor pentru șoseaua de centură a Municipiului Marghita. Studiul de fezabilitate va fi întocmit de S.C. Romair Consulting S.R.L., din București, iar contractul de finanțare are valoarea de 135.000 lei fără TVA. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție trei luni pentru finalizarea SF-ului, iar documentația va propune trei variante de construcție a șoselei ocolitoare”, a anunțat Vitályos Barna, directorul Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor. La începutul lunii august, la Marghita, reprezentanții primăriilor Marghita, Tăuteu și Abrămuț au încheiat un acord de parteneriat pentru realizarea, în comun, a documentației tehnico-economice a Studiului de Fezabilitate. „Astăzi, nu avem variante, și tot traficul este direcționat prin municipiul Marghita. Se crează disconfort pentru șoferi, dar și pentru locuitorii din Marghita, Tăuteu și Abrămuț. Traficul greu trebuie direcționat spre o șosea ocolitoare. Am identificat o soluție de finanțare a proiectului, și după finalizarea SF-ului, vom demara procedura pentru obținerea finanțării prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM)”, a transmis Pocsaly Zoltán, primarul Municipiului Marghita.
În cadrul ședinței AGA din luna Mai, cei 9 membri ai Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor au decis, în unanimitate, ca 500.000 lei+TVA, din bugetul instituției, pe acest an, să fie folosiți pentru finanțarea SF-urilor de care au nevoie autoritățile locale din Vașcău, Valea lui Mihai și Marghita, pentru a demara proiectele de construire a șoselelor ocolitoare. Pentru orașul Vașcău, acest proiect ar însemna o continuare a șoselei de centură Beiuș-Ștei-Lunca.
Veres Diana
The post S-a semnat contractul de finanțare pentru elaborarea SF-ului necesar șoselei ocolitoare a Muncipiului Marghita appeared first on Agenția News Bihor.