Dacă ar fi fost încă elevi, consilierii PNL din Consiliul Județean Bihor ar fi avut, cu siguranță, nota scăzută la purtare din cauza absențelor nemotivate. La ședința ordinară de CJ programată marți, imediat după minivacanța de Rusalii, liberalii au bifat, potrivit conducerii legislativului județean, un record național: absența la 40% dintre ședințe.
Doar 21 de puncte s-au regăsit pe ordinea de zi a ședinței din luna mai și, potrivit președintelui Consiliului Județean, Pásztor Sándor, nici unul nu trebuia să ridice probleme astfel încât decizia de neparticipare a opoziției să poată fi anticipată. Poate doar faptul că unul dintre consilierii județeni din grupul PNL ar fi fost plecat și, în absența acestuia, coaliția PSD – UDMR – ALDE ar fi putut să îl valideze pe Adrian Szatmari drept consilier județean. Această ipoteză a fost emisă chiar de către vicepreședintele instituției, Ioan Mang: ,,sunt foarte sigur că unul dintre consilierii PNL nu a fost în județ și nu a putut veni. Atunci, ca să nu vină 16, mai bine nu a venit nici unul. Nu există nici un alt motiv, prin urmare absența de astăzi (luni, 29 mai) este, indiferent ce vor spune ei în presă, una nemotivată”.
În ceea ce privește validarea mandatului de consilier județean a lui Szatmari, care stă de luni bune în așteptare, vicepreședintele Mang a anunțat că își pune speranța în faptul că în data de 8 iunie instanță va decide favorabil social – democratului și, astfel, liberalii vor fi nevoiți să îl numească în funcție.
Ioan Mang s-a arătat intrigat și de situația incertă a lui Dacian Foncea, care a câștigat concursul de manager al Spitalului Municipal ,,Dr, Gavril Curteanu” fiind, încă, și consilier județean. O situație de incompatibilitate, potrivit vicepreședintelui CJ. ,,Nu există nicăieri în țară ca un consilier să dea concurs de manager, iar apoi să se suspende din funcția de manager ca să rămână consilier județean. Cred că e de domeniul absurdului”, a spus vicepreședintele. Rugat să lămurească această situație, Foncea a ținut să puncteze, de mai multe ori chiar, că el respectă legea. ,,Sunt perfect cantonat în lege”, a repetat consilierul PNL.
Luare de poziție a avut și vicepreședintele Traian Bodea care, dezamăgit de atitudinea consilierilor liberali, își pune încrederea în primarii PNL, afectați și ei de acest absenteism al colegilor de partid, întrucât o parte dintre proiectele de pe ordinea de zi îi vizează în mod direct.
Larisa Patricia Herlaș
The post Record de absențe appeared first on Agenția News Bihor.