Defileul Crişului Repede a devenit în ultimii trei ani un pol al tenisului de câmp bihorean. Proiectul „Tenis în comune şi sate”, iniţiat de cluburile Speranţa şi Voinţa Oradea, a dat roade în Vadu Crişului şi Şuncuiuş, unde copii practică de trei ani cu regularitate sportul alb.

Ca urmare, iniţiatorul acestui proiect, Mircea Drăgoi, intenţionează să înfiinţeze un nou club de tenis în această zonă, care să concentreze copiii din localităţi pe o rază de circa 30 km.

„Mărturisesc că m-am gândit mai demult la crearea unui club sportiv pentru zona Defileului Crişului Repede. Dar a trebuit să treacă trei ani pentru ca aici să se formeze o grupă de copii care să stăpânească procedeele tehnice şi să atragă, prin ceea ce pot să demonstreze pe terenul de tenis şi alţi copii sau iubitori ai acestui sport”, afirmă Mircea Drăgoi.

Vechiul om de tenis bihorean intenţionează ca noul club să funcţioneze în Vadu Crişului şi să poarte numele Voinţa. „M-am gândit ca noua structură sportivă să poarte numele Tenis Club Voinţa Vadu Crişului, ca o recunoaştere a aportului pe care clubul orădean l-a avut în aceşti ani în dezvoltarea sportului alb în Defileul Crişului Repede dar şi a palmaresului Clubului Sportiv Voinţa Oradea, căştigător al turneelor de la Paris, Bordeaux, Nantes, Munchen, Pecs, al Trofeului „Ilie Năstase” pe echipe, al Campionatelor Internaţionale ale României prin Ina Danciu, al titlului de vicecampioană naţională pe echipe, având mulţi componenţi în loturile naţionale”, spune Mircea Drăgoi.

Acesta a trimis o scrisoare de intenţie adresată Consiliului Local Vadu Crişului, pentru aprobarea înfiinţării noului club. „Avem nevoie de acordul dumneavoastră pentru a demara cât mai repede procedura de înfiinţare a noului club. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, se afirmă în scrisoare.

Sursa: http://www.bihon.ro/proiect-pentru-infiintarea-unui-noi-club-de-tenis-la-vadu-crisului/1861031