Aleșii bihorenilor și-au dat acordul pentru adoptarea celor trei proiecte de hotărâre propuse pe ordinea de zi a ședinței de îndată, convocată de președintele Pásztor Sándor. Consilierii au aprobat parteneriatul cu Colegiul Medicilor și Crucea Roșie Bihor pentru finanțarea și realizarea unor acțiuni de sprijinire a medicilor de familie, în lupta cu coronavirsul.
În plină pandemie de coronavirus, consilierii județeni s-au întâlnit, în ședință extraordinară de înadată, pentru a vota trei proiecte de hotărâre. Protejați cu măști și mănuși de unică folosință, aleșii bihorenilor au intrat în sala de ședință, câte trei, în ordine alfabetică. „Sunt prezenți 33 din 35 de consilieri. După fiecare vot, eu îi rog pe colegi să spună cum votează, „Da”, „Nu” sau „Se abțin” ca să putem consemna. Hârtiile pe care se va înregistra votul dumneavoastră trebuie semnate și predate Doamnei secretar. Se va intra în sală câte trei, în ordine alfabetică”, a precizat, în debutul ședinței, președintele Pásztor Sándor.
Ședință extraordinară transmisă LIVE pe Facebook
Miercuri dimineața, consilierii au fost chemați să voteze trei proiecte de hotărâre: stabilirea procedurile de desfășurare a ședințelor în situații excepționale, rectificarea bugetară și aprobarea acordului de parteneriat încheiat între Consiliul Județean, Colegiul Medicilor și Crucea Roșie Bihor.
Pentru prima dată în istoria instituției, ședința a fost transmisă în direct, pe o rețea de socializare. În sală au avut acces doar consilierii județeni, și câțiva angajați care au asigurat transmisiunea și formalitățile. În condiții de excepție, consilierii prezenți au aprobat, în unanimitate, proiectele de pe ordinea de zi. Acordul de parteneriat încheiat cu Colegiul Medicilor și Crucea Roșie va permite Consiliului Județean Bihor să se implice în finanțarea și realizarea unor activități comune cu cele două structuri, pentru sprijinirea medicilor de familie în lupta pentru limitarea pandemiei de coronavirus. „Pentru acordul cu Crucea Roșie și Colegiul Medicilor să avem hotărârea pentru a-l putea semna astăzi pentru ca mâine să putem vira banii în conturi. Am discutat și cu Direcția de Finanțe ca să putem da drumul sumelor necesare pentru achiziționarea materialelor de protecție”, a spus Pásztor Sándor.
Prin Acordul de Parteneriat, Consiliul Județean Bihor alocă suma de 100.000 lei, Crucea Roșie 50.000 lei și Colegiul Medicilor 1.000 lei, bani din care se vor achiziționa măști FFP2, FFP3 sau NK95, mănuși și halate chirurgicale impermeabile de unică folosință cu care vor fi dotate cabinetele medicilor de familie din Bihor. Cei 33 de consilierii județeni prezenți și-au exprimat acordul și pentru rectificarea bugetului alocat județului Bihor. Conform art. 1 din proiectul de hotărâre, aleșii au decis diminuarea cu 400.000 lei a fondurilor necesare obiectivului de investiții „Centru pentru cultură și artă contemporană Bihor”, dar și majorarea cu 300.000 lei a fondului de rezervă privind situațiile de urgență (fondul de rezervă constituit este în cuantum de 400.000 lei). Cu 100.000 lei a fost majorată și suma destinată Societății Naționale de Cruce Roșie filiala Bihor.
Veres Diana
The post Proiecte de hotărâre adoptate, în unanimitate, la Consiliul Județean Bihor appeared first on Agenția News Bihor.