În ultimele 24 de ore, în Bihor, bilanțul persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 a stagnat la 646. În această dimineață, autoritățile județene au raportat că în carantină se află 28 persoane. Conform actualizărilor, 491 persoane sunt vindecate.
Din cele 145 de noi cazuri confirmate la nivel național, în județul Bihor, nu s-a înregistrat niciun caz nou. Marți dimineața, în Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” erau internate 165 persoane. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.120 de persoane. Alte 96.398 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 511.295 de teste. Totodată, până acum, 1.345 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat.
Numărul cazurilor confirmate pe teritoriul României a ajuns la 20.749. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.910 au fost declarate vindecate și externate.
Mădălina Venter
The post Nu au fost raportate noi îmbolnăviri în Bihor appeared first on Agenția News Bihor.
Dar cind au fost raportate imbolnaviri pe real???? Si cite? Peste 30% din populatie,cum sa vehiculat???
Bine căci ne chinuiți și în stare
De urgență dar partidele politice se bat pt putere și iau banii europeni