Niciun spectacol nu va fi anulat la Filarmonică

Programul artistic al Filarmonicii din Oradea nu va suferi modificări. Conducerea instituției de cultură anunță că niciun spectacol nu a fost anulat.

Pentru a preveni răspândirea coronavirus, autoritățile au anunțat o serie de măsuri restrictive privind organizarea evenimentelor. „Începând cu data de 8 martie 2020 sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată”, anunță autoritățile. Deși autoritățile locale au anunțat, luni, anularea unor evenimente artistice și sportive în Oradea, conducerea Filarmonicii de Stat spune că programul stagiunii nu va suferi modificări. „Specatcolele nu vor fi anulate. Sala de concerte Enescu-Bartók are o capacitate de 470 locuri. La ultimele evenimente organizate, sala a fost ocupată în proporție de 70-90”, ne-a spus Kurucz Tibor, directorul artistic.

Totuși, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane (sub 1.000) pot fi organizate doar cu aprobarea Direcției de Sănătate Publică. Acceptul sau refuzul organizării se va transmite organizatorilor în baza unei analize ce are în vedere natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate. Decizia este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul României. La Filarmonica de Stat din Oradea va avea loc, în 12 martie, un concert vocal-simfonic, iar din 19 martie, Festivalul Primăverii.

Veres Diana

The post Niciun spectacol nu va fi anulat la Filarmonică appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.