,,Marionetele la școală”, un proiect inovativ marca Fundaţia Culturală FITO

,,Marionetele la școală”, proiectul organizat de către Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național a fost lansat luni, la sediul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Orizont” Oradea.

La lansare au participat Florian Silaghi, responsabilul artistic al proiectului, Victoria Balint, manager de proiect, Oana Cernea, cea care se ocupă de scenografie, Virginia Oanțo, specialist în comunicare, conf. univ. dr. Claudia Bacter, de la Asociația Charis, și directorul C.S.E.I. ,,Orizont”, prof. Angela Marușca.

,,Marionetele la școală” își propune să creeze un cadru specific artei teatrului de animație prin care elevii din învățământul incluziv special gimnazial și copii din medii defavorizate să își poată dezvolta aptitudinile de comunicare, să identifice și să rezolve cu mai mare ușurință problemele cu care se confruntă zilnic, dar și să se bucure de un mediu propice acceptării diversității. Proiectul se adresează, însă, și publicului larg, întrucât o parte dintre activități se vor desfășura în cadrul festivalului pentru copii KidsFest Oradea 2019.

,,În prima fază a proiectului, actorul Florian Silaghi, care este responsabil de partea artistică, va efectua o vizită în Cehia, la Compania Karromato. Acolo, sub îndrumarea marionetistului și regizorului Luis Montoto, va participa la o sesiune de training în vederea construcției și mânuirii marionetelor cu tijă în miniatură. Următoarea etapă presupune finalizarea schițelor scenografice și construcția marionetelor de către echipa artistică formată din Oana Cernea, pe partea de scenografie, și Răzvan Chendrean, la sculptură/butaforie”, a explicat Victoria Balint.

,,Aceste activități sunt o premieră în România datorită faptului că ne axăm pe identificarea problemelor cu care acești copii se confruntă, ca mai apoi să îi ghidăm în periplul acesta artistic astfel încât să găsim împreună soluții”, a declarat Florian Silaghi.

12 ateliere de teatru de păpuși

Activitățile principale ale proiectului se vor desfășura în perioada mai – iunie și vor consta în organizarea a 12 ateliere de teatru de păpuși, cu o durată medie de 90 de minute, în centre școlare pentru educație incluzivă din Oradea, centre de zi și în localitățile defavorizate din județul Bihor. Aproximativ 300 de copii sunt așteptați să ia parte la aceste activități. Două ateliere vor fi susținute și în Cluj Napoca, prin intermediul parteneriatului cu Asociația MiniReactor, iar alte patru ateliere vor avea loc în cadrul KidsFest.

Participanții la ateliere o să aibă la dispoziție 15 marionete în miniatură cu tijă și 10 scenografii, care constă în locații familiare din Oradea și Bihor, cu ajutorul cărora vor putea crea miniscenete de teatru de păpuși, lăsându-se pradă imaginației și creativității lor. Marionetele vor reprezenta tipologii de indivizi cu care cei mici sunt familiarizați: părinți, bunici, frați, profesori, medici, polițiști, pompieri etc. ,,Practic, acest proiect răspunde nevoilor pe care noi le-am identificat în cercetările anterioare”, a precizat Claudia Bacter.

,,Suntem foarte mândri că am primit finanțare pentru că a fost mare concurența. Noi am primit un punctaj foarte bun, care ne-a clasat proiectul pe poziția a patra. Sperăm ca impactul să fie la fel de mare și la finalizarea proiectului”, a conchis Florian Silaghi.

Larisa Patricia Herlaș


The post ,,Marionetele la școală”, un proiect inovativ marca Fundaţia Culturală FITO appeared first on Agenția News Bihor.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.