La mai bine de 30 de zile de la publicarea pe site-ul instituției, bugetul Consiliului Județean a fost supus votului în ședința extraordinară de miercuri. „Am depus 8 amendamente în comisii și nu au trecut. Le vom discuta în plen după care le vom vota”, a precizat, încă de la începutul ședinței, liderul grupului liberal, Ionel Avrigeanu. Prin primul amendament, PNL Bihor a propus diminuarea cu 2 milioane lei a sumei prevăzute pentru plata angajaților Consiliului Județean și suplimentarea fondurilor pentru asigurarea cheltuielilor de personal ale DGASPC. Amendamentul a întrunit 17 voturi ale aleșilor liberali și unul al consilierului ALDE. „Prin legea salarizării, Guvernul trebuie să aloce 50% din bani. Deși nu a făcut încă acest lucru, Consiliul Județean a asigurat banii pentru funcționarea instituției până la jumătatea anului. Dacă vin banii de la Guvern, nu putem să îi luăm de la DGASPC ca să îi mutăm din nou la Consiliul Județean, de unde îi luăm acum”, a spus vicepreședintele Ioan Mang. Și cel de-al doilea amendament propus de PNL a vizat diminuare cu 2 milioane lei a bugetului prevăzut pentru bunuri şi servicii ale Consiliului Județean și mutarea sumei pentru asigurarea cheltuielilor cu personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. „Consider că este o greșeală. Mă așteptam să se mute la dezvoltare ca să punem presiune pe Guvern. Era nevoie de investiții în infrastructură, drumuri, clădire administrativă”, a spus vicepreședintele Traian Bodea. Deși s-a opus, amendamentul a trecut cu 18 voturi în favoare.

Tăieri de la fundații pentru asistență socială

Următoarele amendamente propuse de PNL au vizat tăieri de la Fundația Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar (500.000 lei din bugetul de 850.000 prevăzut inițial) și direcționarea sumei către obiectivul reparații capitale la clădirea fostei policlinici din strada Republicii nr. 35; diminuarea bugetului Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor, care finanțează proiectele privind construirea bazinelor didactice de înot și realizarea complexului sportiv de la Pădurea Neagră, cu 2 milioane lei și suplimentarea bugetului Aeroportului Oradea. Aleșii liberali au solicitat diminuarea bugetului ADI Ecoland cu 2 milioane și suplimentarea cheltuielilor tot cu personalul DGASPC. Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoland a implementat un proiect cu finanțare europeană în valoare de 16 milioane euro pentru realizarea unei centrale cu biomasă la Săcueni. „Reducerea bugetului înseamnă că Ecoland nu mai poate cumpăra materia primă, porumbul necesar pentru funcţionarea centralei până în octombrie. Atunci se termină proiectul european. Trebuie să facem posibilul ca Ecoland să funcționeze. Fără acești bani, nimeni nu va veni la licitație și vom opri stația. Riscăm să dăm banii înapoi la Uninea Europeană sau să nu mai putem accesa alte fonduri”, a spus Pásztor Sándor. Președintele Consiliului Județean a propus modificarea sumei la 1.000.000 lei. Amendamentul a obținut 25 de voturi în favoare și 10 împotrivă, iar banii au fost mutați la DGASPC.

Liberalii au propus și obținut diminuarea bugetului Școlii de Arte „Francisc Hubic” cu 1.000.000 lei și suplimentarea fondurilor pentru R.A. Aeroport Oradea, instituție care avea asigurate sumele necesare pentru reparații și investiții. Alți 200.000 lei au fost luați de la cheltuielile pentru degajarea unui teren situat pe strada Traian Blajovici, pe care Ministerul Internelor urmează să construiască, pe fonduri europene, o policlinică, și mutați la obiectivul amenajare fațadă clădire Filarmonica de Stat.

În final, aleșii au modificat și sumele repartizate unităților administrativ teritoriale din TVA (18 milioane lei) pentru reabilitare drumuri comunale. La propunerea consilierilor din grupul UDMR, primăriile Săcueni, Șimian și Lugașu de Jos au primit mai puțin cu câte 100.000 lei pentru reabilitare drumuri comunale. Cele 300.000 au fost alocate primăriei Buduslău pentru reabilitarea DC 110. De sume cuprinse între 150.000 și 450.000 lei vor beneficia, prin modificările propuse de consilierii PNL, doar 39 de comune. „Cum i-ați selectat? Toate primăriile contribuie la bugetul de stat. 62 de UAT-uri nu primesc niciun ban. Este inadmisibil”, a spus vicepreședintele Traian Bodea. Amendamentul a întrunit 25 voturi pentru și 10 împotrivă. În ceea ce privește bugetul județului, acesta a fost adoptat cu 18 voturi în favoare (PNL/Julien Mateiaș – ALDE), 8 împotrivă (PSD) și 9 abțineri (UDMR/Traian Bodea).

Veres Diana

The post Mai mulți bani pentru asistență socială appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
error: Continut protejat