Peste 300 de persoane au participat, joi, în ciuda vremii ploioase, la ceremonia militară organizată cu ocazia dezvelirii bustului lui Mihai Viteazul în comuna Sânmartin.

Evenimentul solemn a fost organizat de către Primăria și Consiliul Local Sânmartin, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, a Instituției Prefectului județul Bihor și a Garnizoanei Oradea. Manifestarea, desfășurată în proximitatea Primăriei, a debutat la ora 13:00, în prezența unui public numeros. Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mihaiu, prefectul județului Bihor, Emilian Pavel, deputat în Parlamentul European și Andrei Țurcanu, directorul general ANL România, s-au numărat printre invitații care au participat la acest eveniment închinat Centenarului Marii Uniri. Lor li s-au alăturat o numeroasă delegație a senatorilor PSD, prezenți în aceste zile în județul Bihor.

Statuia – bust a fost dezvelită, în aplauzele mulțimii, de către  oficialități, după care a avut loc o slujbă de sfințire a monumentului, oficiată de către Preacucernicul părinte Nicolae Alexandru Pop, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoți din comuna Sânmartin.

Primul care a luat cuvântul după momentul religios a fost prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu. ,,Cel pe care îl cinstim astăzi a fost unul dintre cei care urmăreau să realizeze punți între români, și nu ziduri. Dacă acum sute de ani acest popor a simțit și s-a manifestat ca parte a unui singur grup, demonstrând importanța și efectele solidarității, același lucru trebuie să îl facem și noi astăzi”, a îndemnat trimisul Guvernului în teritoriu.

Și Titus Corlățean a considerat oportun demersul autorităților locale de a-i ridica un bust lui Mihai Viteazul în anul Centenarului. ,,Dincolo de lucrurile care ne despart, de opiniile diferite, toți suntem români”, a declarat senatorul. Acesta s-a adresat și celor mai tineri participanți la eveniment, elevilor din Sânmartin, pe care i-a îndemnat să învețe istorie și să își însușească valorile naționale.

Cristian Laza, un primar de luat exemplu

Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, l-a dat drept exemplu pozitiv pe Cristian Laza pentru întreaga sa activitate la cârma Primăriei Sânmartin: ,,Iată că, după doi ani de mandat, primarul Cristian Laza a reușit să reabiliteze nouă unități școlare în comună, care sunt acum la standarde europene, să amenajeze spațiul din jurul Primăriei, să facă 20 kilometri de asfalt și să demareze proiecte europene de peste 16 milioane euro”.

Mai emoționat ca oricând, Cristian Laza le-a mulțumit tutuor celor prezenți pentru interesul manifestat, declarând: ,,Am ales să îi aducem un omagiu Marelui Voievod Mihai Viteazul deoarece a fost primul întregitor al neamului nostru. Pe de altă parte, este vorba și despre un patriotism local. În iarna lui 1600, în urma unei bătălii de la Curtea de Argeș, Mihai Viteazul este nevoit să se retragă în Ardeal. Astfel, în 6 decembrie a ajuns în Beiuș, înnoptând în Cetatea  Finișului, iar șase zile mai târziu, Mihai Viteazul, alături de cei 30 de ostași care îl însoțeau în drumul lui spre Viena, se găsea în Cetatea Oradea”.

La finalul discursului său, primarul a primit din partea Societății Cultural – Istorice ,,Mihai Viteazul” Ploiești o Diploma de Excelență, iar din partea Comitetului Prahova pentru Centenar i-a fost oferită placheta ,,România 100”.

În continuare, elevii Școlii Gimnaziale ,,Floare de Lotus” Sânmartin au recitat poezii și au interpretat cântece patriotice. După momentul artistic pregătit de cei mici a avut loc festivitatea depunerii de flori la monument. Evenimentul a fost încheiat de defilarea detașamentului de onoare.

Larisa Patricia Herlaș














The post Invitați de seamă la dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul în comuna Sânmartin appeared first on Agenția News Bihor.

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continut protejat