Mandatul Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Aeroport Internațional Oradea a fost prelungit cu două luni de aleșii întruniți în ședința de joi. „Noi vom vota prelungirea mandatului însă doresc să știu dacă în următoarele două luni, administratorii vor organiza concursul pentru un nou manager pentru că acesta este primul lucru pe care l-am cerut în luna noimebrie când au fost votați în CA”, a întrebat, în plen, vicepreședintele Ioan Mang. Responsabil de coordonarea activităților la regia autonomă, vicepreședintele Traian Bodea a precizat că la Aeroport se lucrează la elaborarea unor proiecte cu finanțare europeană. „Consiliul de Administrație lucrează la elaborarea a patru proiecte pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Este disponibilă suma de 30 milioane euro până la sfârșitul anului. Cred că trebuie să ne concentrăm pe atragerea acestor fonduri pentru dezvoltarea aeroportului, iar organizarea concursului pentru un manager să fie amânată pentru luna iunie. În plus, avem un proces pe rol cu o doamnă, membru în fostul Consiliu de Administrație, care nu este finalizat”, a completat vicepreședintele Traian Bodea.

Cooperare între Consiliul Județean Bihor și Consiliul Local Oradea

Printre proiectele ce se află în pregătire se află extinderea pistei înspre Nojorid și exproprieri, construirea unui drum de utiliate în jurul pistei și împrejmuire cu gard inteligent. La elaborarea proiectelor cu finanțare europeană lucrează atât specialiști din cadrul Consiliului Județean Bihor cât și angajați ai Primăriei Oradea. „Recunosc, în urmă cu trei săptămâni, domnul primar a venit cu ideea ca trei angajați ai Consiliului Județean și trei ai Primăriei să colaboreze pentru elaborarea acestor proiecte. Cu voința dumneavoastră, miercuri vom vota și bugetul în care este prevăzută suma care reprezintă aportul nostru financiar pentru că această cofinanțare trebuie să o asigure Consiliul Județean”, a spus președintele Pásztor Sándor.

Veres Diana

The post Interimat prelungit la Aeroportul Oradea appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continut protejat