Instanța a decis în cazul lui Szatmari

Instanța s-a pronunțat favorabil social – democratului Adrian Szatmari, în cadrul ședinței publice a Curții de Apel Oradea. Prin Hotărârea din 8 iunie s-a decis că plenul Consiliului Județean Bihor are obligația de a vota următorul consilier de pe lista PSD Bihor în termen de maxim 30 zile. Hotărârea este definitivă.

La puțin timp după aflarea sentinței, a venit și prima reacție din partea biroului de presă al Consiliului Județean: ,,În situația în care nu se respectă decizia de astăzi (vineri) și nu se validează mandatul de consilier al domnului Adrian Szatmari, cei care obstrucționează votul sunt pasibili de a fi acționați în penal, în baza art. 287 din Cod Penal, pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive”.

Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor, a declarat că ,,în conformitate cu lit. c) din art 287 Cod Penal, refuzul de a sprijini organele de executare în punerea în aplicare a hotărârii de către persoanele care au această obligație conform legii, reprezintă o infracțiune”.

Vă reamintim că Adrian Szatmari a apelat la instanță pentru a-i obliga pe cei 17 consilieri județeni liberali să îl valideze în funcție, în urma excluderii din PSD a Anei Maria Tiron.

Ședința ordinară în care Szatmari ar putea deveni consilier județean cu acte în regulă, înclinând balanța în favoarea coaliției PSD – UDMR – ALDE, va avea loc joi, 14 iunie.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: Arhivă NewsBihor

The post Instanța a decis în cazul lui Szatmari appeared first on Agenția News Bihor.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.