Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor anunță că absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj în cuantum de 250 lei/ lună, pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează la AJOFM, în termen de două luni de la data absolvirii.
„Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu au promovat examenul de Bacalaureat, termenul pentru înscrierea la agenţiile teritoriale este de 60 de zile de la încheierea cursurilor claselor terminale din învăţământul liceal”, a precizat Békési Csaba, director executiv AJOFM Bihor. Elevii care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidentele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ. În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare începe de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor). „Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.”, a mai adăugat Békési Csaba.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele AJOFM: carte de identitate; actele de studii/adeverință eliberată de la secretariatul institituției școlare care atestă absolvirea; declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă. Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și în acest termen se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, vor beneficia de o primă de inserție în valoare de 1.500 lei. Plata se efectuează în doua tranșe: prima, după încadrare, și a doua după cele 12 luni.
Mădălina Venter
The post Indemnizații de șomaj pentru absolvenți appeared first on Agenția News Bihor.