Potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului, supus dezbaterii publice, elevii care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din acest an vor fi premiați cu câte 3.000 de lei fiecare, iar cei care au avut media maximă la Evaluarea Națională vor primi fiecare câte 1.000 de lei.

Sumele acordate în acest an sunt la fel ca cele acordate în anul școlar precedent (2015 – 2016). Banii ar urma să fie alocați din bugetul pe anul 2017 al Ministerului Educației Naționale.

În județul Bihor, 9 absolvenți de clasa a XII-a au avut media 10 la BAC, iar la Evaluarea Națională 5 absolvenți de clasa a VIII-a au avut media maximă. La nivel național, 137 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat, iar 497 de absolvenți de gimnaziu au luat cu medie maximă examenul de Evaluare Națională.

În nota de fundamentare a actului normativ se arată că „ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu, cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal”.

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Close