Dispensarul comunal intră în reabilitare completă!

S-a semnat contractul de lucrări pentru obiectivul „Reabilitarea și eficientizarea dispensarului comunal din localitatea Vadu Crișului, comuna Vadu Crișului, județul Bihor”Investiția „Reabilitarea și eficientizarea dispensarului comunal din localitatea Vadu Crișului, comuna Vadu Crișului, județul Bihor” face parte dintr-un proiect depus și câștigat anul trecut de Primăria comunei Vadu Crișului în cadrul programului PNRR – Componenta 10, având ca obiectiv de investiții „Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale”. Proiectul are un impact pozitiv asupra îmbunătățirii furnizării serviciilor publice la nivel local și a reducerii consumului total de energie, ajungând acum în faza semnării contractului de execuție a lucrărilor.

După analiza celor 6 oferte depuse și soluționarea contestațiilor, vineri, 10 ianuarie 2025, la ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local Vadu Crișului, primarul Cosma Dorel și directorul general al firmei SC AMINALUX SRL, Căpățână Daniel Remus, au semnat contractul de lucrări privind execuția obiectivului de investiții. Prețul total convenit pentru executarea lucrărilor este de 1.099.242,52 lei (fără TVA), la care se adaugă TVA în valoare de 208.856,08 lei.

Lucrările prevăzute includ:

1. Termoizolarea pereților exteriori cu plăci de polistiren expandat de 15 cm, finisate cu tencuială nobilă.

2. Izolarea termică a soclului cu polistiren extrudat de 10 cm, până la cota de -0,50 m față de C.T.A., finisat cu tencuială decorativă pentru soclu.

3. Înlocuirea tâmplăriilor existente degradate și neetanșe cu tâmplării din PVC cu geam termopan (tripan), una dintre foi având strat emisiv LOW-E.

4. Demontarea și remontarea burlanelor și streșinilor, iar cele deteriorate vor fi înlocuite.

5. Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel cu vată minerală de 25 cm grosime, protejată cu scânduri din lemn și acoperită cu astereală, precum și ignifugarea materialului lemnos din șarpantă.

6. Refacerea zugrăvelilor interioare în zonele de intervenție, precum și a tencuielilor și finisajelor la nivelul tavanelor afectate.

Sistem de ventilație modern:

Proiectul prevede instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură. În pod va fi montată o unitate compactă cu recuperator de căldură, având un debit minim de 6500 mc/h, pentru asigurarea necesarului de aer proaspăt și evacuarea aerului viciat. Unitatea va fi complet echipată, inclusiv cu pompă pentru eliminarea condensului, iar evacuarea acestuia se va face în exterior sau în rețeaua de canalizare printr-un sifon.

Introducerea aerului proaspăt și evacuarea aerului viciat se vor realiza prin tubulaturi de ventilație, prevăzute cu grile de introducere și absorbție. Sistemul va fi automatizat, controlat prin senzori. Conductele de ventilație vor fi executate din materiale incombustibile, cu rezistență la foc egală cu cea a peretelui sau planșeului străpuns. În interiorul conductelor, la traversarea pereților sau planșeelor, vor fi montate clapete antifoc cu rezistență egală cu cea a elementelor traversate.

Termenul de execuție a lucrărilor: 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.