Diosig: rectificare bugetară pentru noi locuri de muncă

La Diosig, autoritățile locale vor redirecționa fondurile alocate, inițial, unor festivaluri, spre susținerea localnicilor, prin crearea unor locuri de muncă pe perioadă determinată.

Consiliul Local din comuna Diosig se va reuni, după sărbătorile pascale, pentru a vota o rectificare bugetară. Potrivit primarului Mados Attila, din banii alocați, inițial, pentru organizarea Festivalului Vinului se vor crea locuri de muncă, pe perioadă determinată, pentru localnicii care au fost dați afară de angajatori din cauza pandemiei. „Vom renunța la două evenimente tradiționale: Festivalul Vinului Bakator și Festivalul Vársziget. Bugetele acestor evenimente vor fi utilizate pentru crearea de noi locuri de muncă pe perioadă determinată pentru acele persoane care și-au pierdut slujbele și se află într-o situație economică dificilă”, a transmis Mados Attila. Autoritățile vor stabili parteneriate cu medicii de familie, asistenți sociali și organizații și fundații, cu scopul de a veni în sprijinul vârstnicilor, a familiilor monoparentale și a persoanelor care se confruntă, în această perioadă, cu dificultăți financiare.

Sprijin pentru fermieri

Pentru că micii întreprinzători și fermierii trebuie să își continue activitatea, Primăria din Diosig va începe, de marți (14.04.2020), să emită documentele necesare pentru ca aceștia să își poată înregistra solicitările de sprijin la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA Bihor). „În săptămânile viitoare, îi vom contacta telefonic pe fermieri. Adeverințele și certificatele vor fi actualizate și se vor emite online. Nu este necesar să se deplaseze până la sediul Primăriei”, a adăugat edilul din Diosig.

Veres Diana

The post Diosig: rectificare bugetară pentru noi locuri de muncă appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.