Cultivarea căpșunilor, o afacere dulce și profitabilă

Cultivarea căpșunilor este o idee de afacere profitabilă chiar și pe suprafețe mici. O demonstrează Mihai Mărieș care alături de un asociat, a decis, ca în 2016, să înființeze o plantație de căpșuni pe o suprafață de 800 de mp. Nu s-a oprit aici, reușind ca în 2018 să aplice cu succes  pentru un proiect care asigura finanțare europeană în valoare de 1 milion de euro, ceea ce l-a ajutat să își mărească întreaga capacitatea la 140.000 de plante pe o suprafață de 2 ha., proiect care în prezent este în derulare și implementare în Tămășeu. 
NewsBihor:  Cum a debutat acest business?
Mihai Mărieș:  Inițial acest business a debutat din dorința de a aduce un venit suplimentar, business pe care am dorit să îl ducem în paralel cu job-urile pe care le aveam, dar pe parcurs am ajuns să ne dăm seama că este cerere pentru produsul pe care îl creăm și așa am ajuns să ne focusăm mai mult pe ideea de a dezvolta plantația de căpșuni și de a mări capacitatea de producție.
NewsBihor:  Vorbim de o investiție mare? Ați accesat fonduri europene?
Mihai Mărieș:  Investiția inițială a fost într-o plantație de căpșuni, la sol, în spațiu protejat (tunele), pe o suprafață de 800 de mp., având un numar de 7.500 de plante, unde am investit aproximativ 11.000 de euro. În 2018 am aplicat și am câștigat un proiect care asigura finanțare europeană în valoare de 1 milion de euro, ceea ce ne va ajută să ne mărim capacitatea la 140.000 de plante pe o suprafață de 2 ha., proiect care în prezent este în derulare și implementare în Tămășeu.
NewsBihor:  Care este proveniența materialului săditor?
Mihai Mărieș:  Materialul săditor – stolonii, provin de la un partener de-al  nostru, o companie din Tămășeu care furnizează material săditor, tehnologia necesara pentru dezvoltarea unei plantații și asistență tehnică.
NewsBihor:  Care este tehnologia de cultivare?
Mihai Mărieș:  Tehnologia de cultivare presupune dezvoltarea plantei de căpșun în saci de nucă de cocos, în sistem suspendat, irigarea se face prin picurare și totul este protejat în tunele. Această tehnologie ne permite să fim cât mai eficienți din punct de vedere al consumului de apă și al aerisirei plantației, astfel planta reușind  să își mărească capacitatea de producție.
NewsBihor:  Ce soiuri de căpșuni aveți?
Mihai Mărieș:  De la început am avut soiul albion, un soi remontat care asigură producție tot anul și vom merge tot cu acest soi și pe mai departe.



NewsBihor:  La câte kilograme se ridică producția anuală de căpșuni?
Mihai Mărieș:  În cazul în care condițiile de dezvoltare ale plantei sunt favorabile (lumină suficientă, temperatură constantă, nu este afectată de boli, iar aportul de micro/macro elemente și apă este optim), în sistem suspendat soiul albion, poate produce începând de la 1 kg./plantă pe an. Având și experiență cu plantația la sol, ca și comparație, acolo am reușit să producem undeva până în 600 g./plantă pe an cu același tip de plantă. Cu cât se reușește mai mult crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării plantei, cu atât aceasta își va atinge potențialul, dar asta implică o investiție mare.
NewsBihor:  Care este piața de desfacere?
Mihai Mărieș:  Piața de desfacere se bazează pe parteneriate cu lanțurile de retaileri, piețele en-gros, persoane juridice și fizice. Încercăm să ne adresăm tuturor celor care își doresc să cunoască produsul nostru.
NewsBihor:  Vă bazați pe sprijinul unor parteneri pentru bunul mers al afacerii?
Mihai Mărieș:  Pentru a asigura o continuitate, mai ales în colaborările pe care le avem cu marii retaileri, în perioadele în care ne epuizăm producția, apelăm la parteneri care asigură cel puțin aceeași calitate și pot să acopere cererea din piață. Încercăm să nu vedem alți producători ca și competiție, ci mai degrabă parteneri, pentru că timpul ne-a demonstrat că este loc pentru toți la această masă și știm bine că unde-s mulți puterea crește, dar punem accent pe calitatea fructelor, iar provenința lor să fie românească. Doar dacă se îndeplinesc aceste condiții, putem să ne asumăm o colaborare.



NewsBihor:  Cum arată o zi de muncă pentru dumneavoastră?
Mihai Mărieș:  O zi de muncă într-o plantație de căpșuni, diferă de la anotimp la anotimp si la fel diferența o dă stadiul de dezvoltare a plantei și dacă este sau nu pe rod planta. În general, se începe dimineața cu o verificare a plantelor în puncte diferite alte plantației să vedem dacă aceasta se dezvoltă sănătos, dacă întâmpină probleme în asimilarea de nutrienți, dacă sunt semne de apariție a unei boli sau atacuri de dăunători, dacă sistemul de picurare este funcțional sau aparatul de fertilizat respectă timpii de irigare – raportat la condițiile climaterice – ori este nevoie să se modifice timpii de udare și frecvența. Iarna, lăsăm planta să intre în hibernare și să ia un repaos, ideal de 120 de zile, după care să o luăm de la capăt la începutul lunii martie.
NewsBihor:  Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ați întâmpinat de-a lungul timpului?
Mihai Mărieș:  Cele mai mari dificultăți pe care le-am întâmpinat de-a lungul timpului au fost cele de ordin financiar și aici mă refer la lipsa de interes a băncilor în a finanța un start-up sau ulterior să finanțeze o companie care este în dezvoltare, are potențial, dar nu dispune de garanții materiale. Nici un creditor, nu va lua în calcul posibilitatea unei colaborari fără o garanție materială.
NewsBihor:  Povestiți-ne despre planurile de viitor pentru dezvoltarea afacerii.
Mihai Mărieș:  Planurile noastre de viitor, implică dorința în dezvoltarea unui brand sau a unei mărci. Ulterior, sub acest brand să începem să producem toată gama de fructe de pădure.

The post Cultivarea căpșunilor, o afacere dulce și profitabilă appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.