Consilierii au aprobat majorarea contribuției județului în proiectul privind Parcul Științific și Tehnologic

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de joi, majorarea contribuției proprii a județului Bihor în proiectul privind Înființarea Parcului Științific și Tehnologic, aceasta ajungând la 16.831.853,20 lei. În aceeași ședință, consilierii au majorat de la 16 lei la 35 lei alocația de hrană pentru personalul DGASPC, izolat preventiv la locul de muncă.

În ședința de joi, cei 34 consilieri prezenți au aprobat, în unanimitate, modificările aduse proiectului privind înființarea Parcului Științific și Tehnologic Bihor. „Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a comunicat Consiliului Județean Bihor că ajutorul de minimis trebuie încadrat ca și cheltuială neeligibilă. Valoarea acestei cheltuieli este 192.651,69 lei”, se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea cheltuieilor cu Parcul Științific și Tehnologic. Valoarea totală a proiectului cu finanțare nerambursabilă este 32.976.255,68 lei, din care U.A.T. Județul Bihor îi revine suma de 32.476.255,68 lei (51,828%), iar Universității Oradea, 500.000 lei.

Vot pentru majorarea normei de hrană

Tot în ședința de joi, consilierii județeni au aprobat și majorarea normei de hrană pentru angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, care sunt izolați la locul de muncă. „Din 16 lei nu putem asigura mic dejun, prânz și cină. Prin proiectul de hotărâre se stabilește cuantumul maxim al alocației zilnice de hrană pentru personalul izolat preventiv la locul de muncă (Ordonanța militară nr. 8), la 35 lei. Vorbim despre personalul izolat timp de 14 zile”, a spus președintele Consiliului Județean, Pásztor Sándor. Proiectul de hotărâre a trecut cu 34 de voturi.

Veres Diana

The post Consilierii au aprobat majorarea contribuției județului în proiectul privind Parcul Științific și Tehnologic appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.