Știri și noutăți din comuna Vadu Crișului județul Bihor

Târgul locurilor de muncă

Weekend cu peste 600 de locuri de muncă oferită, la Lotus Center

Lotus Center va fi gazda primului târg de joburi al anului curent, în zilele de 10 și 11 februarie. Evenimentul este co-organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. Practic, va fi Târgul Locurilor de Muncă și al Formării Profesionale, iar pentru că se preconizează o prezență foarte mare din parte celor care-și caută de lucru s-a decis ca acțiunea să se deruleze timp de 2 zile, vineri și sâmbătă, în zona hypermarketului Carrefour, între orele 10 – 16. „21 dintre cei mai importanți angajatori din județul Bihor și-au confirmat deja prezența, oferind 624 locuri de muncă și 54 cursuri de formare profesională”, spune directorul executiv al AJOFM Bihor, Bekesi Csaba

Inamicul numărul unu al oricărui liberal este dictatura! Iar Iohannis al vostru asta a făcut

Cristian Bodea: “Inamicul numărul unu al oricărui liberal este dictatura! Iar Iohannis al vostru asta a făcut”

Toți ăștia de vă pretindeți mai culți și mai deștepți decât electoratul PSD, câtă minte vă trebuie să vă imaginați că, după ce am fost dat afară din PNL la ordinul lui Iohannis, ar trebui să rămân fidel partidului care m-a trădat? Îmi trimiteți mesaje indignate, mă înjurați ca niște birjari plini de ură și vă oripilați ca niște virgine naive că dau în Iohannis în războiul cu Dragnea. Îmi țineți lecții, îmi spuneți că nu înțeleg, îmi arătați care e adevărul adevărat.

Sincer? Nici nu trebuie să vă înțeleg, pentru că nu am nevoie de lecții. Spre deosebire de voi, îi știu pe oamenii ăștia în carne și oase, știu ce gândesc și la ce șmecherii îi duce mintea. Nu îi judec din discursuri coafate la tv pentru mintea credulilor de pe canapea. Așa că nu trebuie să îmi explicați voi ce se întâmplă, ci eu vă arăt ce fac ei în spatele minciunilor pe care vi le vând.

Cristian Bodea- Inamicul numărul unu al oricărui liberal este dictatura! Iar Iohannis al vostru asta a făcut

Cristian Bodea- Inamicul numărul unu al oricărui liberal este dictatura! Iar Iohannis al vostru asta a făcut

Da! Dau în Iohannis! Dar, uitați că dau din 2014, de când a pus mâna pe PNL. Așa cum am dat și în Chițoiu, și în Ponta, când eram în USL-ul în care v-ați iubit la greu cu PSD de frica lui Băsescu. Așa cum am dat și în Băsescu, și în Ponta, pe vremea pactului de coabitare care l-a distrus pe Crin. Așa cum dau acum și în Dragnea și Băsescu. Pentru că eu nu ling un fund de frica altuia. Eu le dau tuturor bătaie la fund, după cum merită. Asta înseamnă să fii LIBERAL! Să nu temi de nimic și să spui mereu ADEVĂRUL! Nu să te ascunzi sub ”poala” vreunui lider mai arogant sau mai pilos pe la servicii.

Credeați că PSD este dușmanul nostru comun, vai! Nu, credulilor! Inamicul numărul unu al oricărui liberal este dictatura! Iar Iohannis al vostru asta a făcut de cum a pus mâna pe partid: l-a militarizat. Și se chinuie să o facă și cu țara, din 2015 încoace. Timp în care voi, ca niște ”liberali” veritabili v-ați pus în genunchi și i-ați ridicat osanale.

content-image

De PSD, cu toate prostiile lui, mai scăpăm. Așa cum am scăpat de PDL și de Băsescu, tot prin alianță cu PSD. De dictatura securistă, ne curățăm mai greu, însă! Pentru că DNA și Serviciile nu vin la sita votului, nu vin la mâna poporului. Ci îi pun botniță și cătușe! Iliescu, Năstase, Băsescu, Blaga, Ponta și-au făcut de cap câțiva ani, Ceaușescu și ai lui au stat 50 de ani. Democrația e o roată, se învârte! Dictatura e un lanț, te leagă și te ține fix!

Vă explic degeaba, însă… Frica indusă de PSD v-a paralizat mințile! V-ați agățat tremurând de nădragii ăia de fuhrer și nu mai vedeți că ăsta s-a scârbit de PNL. Și-a dat seama că e numai gargară și principii goale pe acolo. De aceea, acum pregătește o fuziune forțată cu USRI-ul lui Soros și PMP-ul scăpat de Băsescu. Că le mai e utilă sigla, nu de alta…

Sigur, vă îmbătați cu ideea că nu contează dacă se calcă în picioare democrația, dacă se instaurează ”Statul Securist”, important e că ”generaaaaaaalul” vă va salva și vă va face mari. Poate, dar, nu veți mai fi liberali. Ci, slugi la stăpânul pe care vi l-au pus alții. Niște bușoi sau  alinuțe. Niște nicușori sau clotilde.

Adulatio in Iohannis

“Programul tomate”: Legumicultorii care cultivă roşii în sere şi solarii pot primi ajutoare anuale de 3.000 euro

Roşiile româneşti ar putea reveni în pieţe şi magazine. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a demarat “Programul tomate” destinat în special tinerilor care se stabilesc la sate şi vor să îşi dezvolte o afacere proprie.

 “Este greu de identificat o altă activitate agricolă, care pe o suprafaţă de doar 1.000 metri pătraţi, pe lângă preţul obţinut în urma valorificării producţiei, valoare care acoperă cu siguranţă toate cheltuielile, să mai ofere şi un bonus de 3.000 euro, sumă care poate fi reinvestită în agricultură sau cheltuită de către fermier în oricare scop”, a declarat şeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Bihor, Nicolae Hodişan, potrivit unui comunicat al instituţiei.Legumicultorii care cultivă roşii în sere şi solarii pot primi ajutoare anuale de 3.000 euro

Agricultorii înscrişi în program vor putea beneficia de un sprijin financiar de 13.481 lei pe an, echivalentul a circa 3.000 euro, de-a lungul a 8 ani, în limita sumei de 15.000 euro.

“Ţinta acestui program sunt atât deţinătorii unui atestat de procător agricol, precum şi formele juridice care desfăşoară activităţi în acest scop şi care în cadrul exploataţiei pe care o conduc au amenajat sau pot amenaja o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi cu spaţii protejate, sere sau solarii”, se menţionează în comunicat.

Consultanţă de la primării

Legumicultorii bihoreni care doresc să se înscrie în “Programul tomate” se pot adresa Primăriei pe raza administrativă a căreia intenţionează să înfiinţeze cultura de tomate.

“Fiecărei primării din judeţ i-a fost repartizat un specialist din cadrul compartimentului asistenţă tehnică zonală a Direcţiei pentru Agricultură, de la care se pot obţine toate informaţiile privind paşii ce urmează a fi făcuţi sau un funcţionar public din cadrul DAJ Bihor, funcţionari care cu toţii au fost instruiţi în a da consultanţă de specialitate în cadrul Programului tomate”, se mai menţionează în comunicat.

Bugetul alocat la nivel naţional Programului tomate, se ridică 179,7 milioane lei, echivalentul a 40 milioane euro. Acesta va fi alocat în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Scopul programului îl constituie obţinerea unor  produse de calitate, sprijinirea legumicultorilor, diminuarea importurilor şi sprijinire a populaţiei să poată consuma tomate gustoase şi sănătoase.

Sursa: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/programul-tomate-legumicultorii-care-cultiva-rosii-in-sere-si-solarii-pot-primi-ajutoare-anuale-de-3000-euro-131941.html

Serbările Zăpezii, la Vârtop: Invitaţii speciali ai ediţiei de anul acesta sunt Daniela Gyorfi, Lidia Buble şi Aurel Tămaş

Primăria Nucet organizează, în weekendul 3-5 februarie, o nouă ediţie a Serbărilor Zăpezii pe pârtia Piatra Grăitoare din Vârtop, anul acesta invitaţii speciali ai evenimentului fiind Daniela Gyorfi, Lidia Buble şi Aurel Tămaş.

Serbările Zăpezii, la Vârtop Invitaţii speciali ai ediţiei de anul acesta sunt Daniela Gyorfi, Lidia Buble şi Aurel Tămaş

La fel ca anul trecut, organizatorii pregătesc pentru amatorii de zăpadă mai multe concursuri de schi-slalom, snowboard şi schi alpin, cei mai talentaţi dintre “rideri” urmând să fie premiaţi.
În fiecare dintre cele trei seri ale sărbătorii, pe scena de la baza pârtiei Piatra Grăitoare vor avea loc mai multe recitaluri. Serbările Zăpezii 2017 vor fi deschise vineri, de la ora 17, pe scenă urmând să urce un DJ a cărui misiune va fi să încălzească atmosfera, în timp ce MC-ul Victor Mihalcea va coordona şi diverse concursuri funny.
Sâmbătă seara, la ora 17.15, pe scenă va urca Luminiţa Moza, urmată de la ora 17.45 de Sherby, respectiv de la ora 18.30 de Larisa Oneţ. De la ora 19, turiştilor adunaţi la Vârtop le va cânta Party Band, iar de la ora 20 Jessie Baneş.

Concertele vor continua, apoi, cu invitatele speciale Daniela Gyorfi (ora 20.30) şi Lidia Buble (21.30). De la ora 22.15 este programată spectaculoasa coborâre cu torţe, un spectacol cu lumini şi flăcări oferit de Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo. Seara se va încheia cu un foc de artificii.
Organizatorii au pregătit recitaluri şi pentru ultima zi a Serbărilor Zăpezii. Duminică, de la ora 10.15, pe scenă va urca Octavian Blaga, de la ora 10.30 Ansamblul Crişana, de la ora 12.30 Aurel Tămaş, iar de la ora 13.45 Generalu’ Ionaş şi Diana Selagea.

Evenimentul este organizat de Primăria Nucet în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bihor şi alături de Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Nucet, Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor şi Salvamont Salvaspeo Bihor.

Smaranda Chişbora

Sursa: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-3/serbarile-zapezii-la-vartop-invitatii-speciali-ai-editiei-de-anul-acesta-sunt-daniela-gyorfi-lidia-buble-si-aurel-tamas-131805.html

Adio PER. Fostul senator liberal Cristian Bodea a dat jos si ia ecologista

Intr-o postare publicata saptamana trecuta pe Facebook, fostul parlamentar PNL, Cristian Bodea a anuntat ca a decis să părăseasca Partidul Ecologist pe listele caruia a candidat, fara succes, in alegerile de luna trecuta.

„Ecologia este o ideologie frumoasă, dar, în politica noastră nu are nicio șansă de una singură. O voi ține în suflet, alături de liberalism, dar va trebui să o promovez într-o altă formulă”, a scris Bodea in scrisoarea de adio.

Adio PER. Fostul senator liberal Cristian Bodea a dat jos si ia ecologista

Adio PER. Fostul senator liberal Cristian Bodea a dat jos si ia ecologista

„Degeaba mi-am luat eu ie largă, degeaba le-am arătat că-s haiduc! Au zis mulți că gândesc bine, dar, când s-au uitat la ”ecologist”, le-a transmis că noi avem doar grija pădurilor. O idee nobilă pentru majoritatea românilor, dar nu la fel de utilă ca păpica pesedistă sau cătușele iohanniste. Cum prevedeam într-un articol din august: ”când aud că ești „ecologist”, cei 95℅ de votanți spun că ești bun la casa omului, dar mergi de taie lemne în curte și dormi în șură, că el are loc în casă doar pentru bucătar.”

Cristian Bodea a fost exclus din PNL dupa alegerile locale din iunie, in urma unor declaratii dure facute la adrea presedintelui Klaus Iohannis. Ulterior, senatorul bihorean a devenit unul dintre cei mai duri critici ai sefului statului in emisiunile de dezbatere TV de la RTV si Antena 3.

Sursa: http://oradeaindirect.ro/adio-per-fostul-senator-liberal-cristian-bodea-a-dat-jos-si-ia-ecologista/

Asistența medicală primară de la Vadu Crișului, suspendată ?

Un mare număr de cetățeni din comuna Vadu Crișului și satele învecinate, protestează împotriva măsurilor birocratice, prin care începând cu luna ianuarie 2017 s-a suspendat activitatea Centrului de Permanență din comună.

Motivul invocat în adresa trimisă către primăria din Vadu Crișului de către d-na dr. Gabriela Pantea coordonatorul Centrului, se referă la Legea 53/20003 privind Codul Muncii și a Ordinului 1454/2 din 2014, pentru aprobarea normelor metodologice privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă, asistent medical în regim independent . Însă pentru a intra în legalitate asistentele din aceste centre trebuie să își schimbe statutul de PFA cu PFI la finanțe, pentru obținerea autorizației de liberă practică semnată de OAMR, după care contractele de prestări servicii între medic și asistent cu PFI se vor depune la DSP pentru obținerea dispoziției de funcționare a Centrului, pe care o depun la CAS Bihor, care semnează cu CMI-iurile doctorilor contract. Acest amalgam birocratic a dus la suspendarea Centrului de Permanență din Vadu Crișului, care în anul 2016 a asigurat cca. 4000 de consultații și tratamente noaptea și la sfârșit de săptămână.

În vederea deblocării acestei interdicții, considerăm necesar că la nivelul județului să fie organizată sub patronajul Prefecturii o întâlnire a instituțiilor implicate: DSP Bihor, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali, CAS Bihor, ITM Bihor, Administrația Financiară, și coordonatorii Centrelor de Permanență, care să găsească soluții comune pentru deblocarea situației create.

Nicu Răcuciu

Sursa: http://www.alesdonline.ro/local/asistenta-medicala-primara-de-la-vadu-crisului-suspendata/

Bihoreanca Domjan Boglarka, cea mai bună jucătoare de fotbal feminin a anului 2016 din Ungaria

Deşi fotbalul feminin bihorean a intrat într-un con de umbră în ultimii ani, totuşi reprezentantele acestuia continuă se se remarce la nivel înalt.

Bihoreanca Domjan Boglarka, cea mai bună jucătoare de fotbal feminin a anului 2016 din Ungaria

Bihoreanca Domjan Boglarka, cea mai bună jucătoare de fotbal feminin a anului 2016 din Ungaria

O tânără sportivă, Domjan Boglarka, în vârstă de 20 de ani, din Vadu Crișului, a fost declarată jucătoarea anului 2016 în Ungaria.

Descoperită la unul din crosurile organizate la Vadu Crişului de către antrenorul Papp Attila, Domjan Boglarka (născută în 1996) a devenit componentă a echipei de fotbal feminin din Liga I CS Motorul Oradea la 15 ani.

După terminarea liceului la LPS Bihorul Oradea şi în urma retragerii din campionat a echipei bihorene din motive financiare, Boglarka a luat calea Ungariei, ajungând la echipa Dunaujvaros PASE.

În decembrie 2016, Domjan Boglarka a fost declarată jucătoarea anului în campionatul ţării vecine.

Dispută la Vadu Crişului: Viceprimarul UDMR îl acuză pe primarul liberal că a “tăiat” biserica reformată de la fonduri

Dispută la Vadu Crişului: Viceprimarul UDMR îl acuză pe primarul liberal că a “tăiat” biserica reformată de la fonduri. Împărţirea banilor pentru echilibrarea bugetelor locale făcută la finalul anului trecut are şi acum ecouri.

În Vadu Crişului, comună care de la CJ Bihor a primit 60.000 lei, din care 25.000 lei destinaţi Bisericii Reformate, Consiliul Local a decis să împartă la rândul său bani bisericilor din comună, însă nu şi celei reformate, viceprimarul UDMR-ist al comunei socotind gestul drept o replică la împărţeala făcută de CJ Bihor.

Dispută la Vadu Crişului: Viceprimarul UDMR îl acuză pe primarul liberal că a "tăiat" biserica reformată de la fonduri

Dispută la Vadu Crişului: Viceprimarul UDMR îl acuză pe primarul liberal că a “tăiat” biserica reformată de la fonduri

PNL vs. UDMR

În şedinţa din 13 decembrie, Consiliul Judeţean a alocat cotele de 20% defalcate din TVA şi de 20% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, împărţirea făcută de conducerea UDMR-PSD-ALDE a instituţiei fiind contestată de liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, care a acuzat alianţa de la putere de “nesimţire politică”.

“Peste 90% din bani au fost împărţiţi aproape exclusiv pentru primăriile PSD şi UDMR. Primarii PNL care au primit bani, să ne înţelegem, nu i-au primit să facă ceea ce trebuie (n.r. – adică pentru dezvoltarea comunităţilor), ci i-au primit tot pe filiera PSD şi UDMR. În Vadu Crişului, comuna mea natală, din 60.000 lei, 25.000 sunt pentru Biserica Reformată. Ca să înţelegeţi foarte bine cum au fost împărţiţi banii şi pentru comunele cu primari PNL… Deci au fost daţi cu dedicaţie în urma contactării în perioada de campanie a beneficiarilor de către reprezentanţii coaliţiei PSD-UDMR-ALDE”, a spus Bolojan.

Ceilalţi bani, adică 35.000 lei, au mers către Parohia ortodoxă Vadu Crişului (15.000 lei) şi către achitarea facturilor de salubritate restante către Salubri Aleşd (20.000 lei).

Cu compensare?

Într-o informare trimisă miercuri BIHOREANULUI, viceprimarul comunei Vadu Crişului, Ioan Haşaş, care se prezintă drept “consilier local şi membru al Consiliului Parohial al Bisericii Reformate Vadu Crişului”, susţine faptul că, drept compensare, primarul liberal, Dorel Cosma, a împărţit la rândul său banii din bugetul local celorlalte biserici din comună, însă nu şi celei reformate.

“Regretabil este însă faptul că, în urma acestei ieşiri a domnului Bolojan, în care face referire doar la cei 25.000 lei votaţi comunităţii reformate, primarul din Vadu Crişului, în şedinţa din 17 decembrie a Consiliului Local, a făcut un gest mai puţin obişnuit şi a propus împărţirea sumei de 370 milioane vechi din bugetul comunei Vadu Crişului între biserici (desigur în afara Bisericii Reformate, 18% din populaţie)”, a transmis Haşaş.

Viceprimarul detaliază că Biserica Ortodoxă din Vadu Crişului a primit 15.000 lei, Biserica Baptistă din Topa – 5.000 lei, Biserica Greco-Catolică din Vadu Crişului – 3.000 lei, Biserica Baptistă Vadu Crişului – 5.000 lei, Biserica Penticostală Vadu Crişului – 3.000 lei şi Biserica Baptistă Birtin – 3.000 lei. “Unii doresc ca Anul Nou să aducă schimbarea lumii, eu doresc ca anul 2017 să schimbe măcar mentalitatea unor oameni”, a încheiat Ioan Haşaş.

Bani la cerere

Contactat de BIHOREANUL, primarul Dorel Cosma a negat că ar fi vorba de o “compensare” faţă de sumele alocate de Consiliul Judeţean Bihor.

“Proiectul de rectificare a bugetului în ultima şedinţă din 2016 a fost votat în unanimitate şi a cuprins inclusiv alocarea acestor fonduri către biserici. S-au alocat bani în funcţie de solicitările pe care le-am primit. Biserica Reformată nu a trimis o solicitare în acest sens, la fel cum nu au făcut-o nici bisericile ortodoxe din Topa de Criş şi Tomnatic, care, la fel, nu au primit fonduri”, a afirmat Cosma.

Edilul susţine că nu a existat nicio discriminare. “Întotdeauna am fost deschis să ajut orice cult, nu facem diferenţe între baptişti, ortodocşi sau reformaţi. Nu vreau să se creadă că împărţirea asta s-a făcut cu vreun motiv ascuns”, a adăugat Dorel Cosma.

Close