Știri și noutăți din comuna Vadu Crișului județul Bihor

Ziua Internationala a Femeii din Mediul Rural

Cu emoţie şi bucurie în suflet, vă invităm, Duminică, 13 octombrie 2019, să luaţi parte la manifestările liturgice şi festive ce se vor desfăşura in Parohia Ortodoxă Vadu Crişului, Protopopiatul Oradea, cu prilejul “Internaţionale a Femeii din Mediul Rural”, după următorul program:

Ora 10.00 Sfânta Liturghle — la biserica ortodoxă din Vadu Crişului;

Ora 15.00 Expoziţie, program cultural, concursuri pentru gospodine şi ateliere de creaţie pentru copii la Căminul Cultural din localitate.

Un moment special va fi dedicat preoţilor, invăţătorilor şi primarilor gospodari, anul 2019 fiind „Anul oinagial al satului românesc (al preoţilor, invăţătorilor priniarilor gospodari” in Patriarhia Română.

Vă aşteptăm cu drag!

Târgul de la “Vama Sării” 2019

Primaria si Consiliul Local Vadu Crisului in colaborare cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bihor, va invita in perioada 1 – 2 iunie 2019 sa participati la aceasta sarbatoare locala, la care, pe langa evenimentele consacrate organizatorii vor sa introduca si elemente noi.

In avanpremiera am aflat de la organizatori ca sambata dupa masa de la orele 16 va fi deschiderea expozitiei „Vadu Crisului si Körösszegapati in picturi si in fotografii” laIncubatorul de afaceri pe turism (picturi si fotografii realizate in cadrul taberei de creatie din Vadu Crisului), apoi va sosi pluta la podul nou de la intrarea in defileul Crisului Repede. Dupa deschiderea oficiala a targului vor urca pe scena ansamblurile din Vadu Crisului.

Duminica dupa defilarea formatiilor artistice din centru la terenul de fotbal  de la 12,30 se va desfasura concursul-festival „Targul de la Vama Sarii” cu participarea formatiilor artistice de pe valea Crisului Repede (in organizarea Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Bihor), apoi pe scena vor urca interpreti consacrati ca Dancs Annamaria sau Directia 5.

Evenimentul se va termina cu foc de artificii.

Un alt consilier demisionar

În Consiliul Local al comunei Vadu Crișului schimbările se țin lanț. După demisia dl. Bolojan Florian Florinel (PRU) și controversatele ședinte de numire ale înlocuitorului acestuia, dl. Domocoș Nicolae, a venit rândul consilierului PNL – Ciucle Sergiu Gabriel să dea bir cu fugiţii.

La ședința de Consiliu Local al comunei Vadu Crișului din data de 24.04.2019, primarul comunei dl. Cosma Dorel Florin a dat citire demisiei depuse de către consilierul Ciucle Sergiu Gabriel, demisie prin care acesta părăsește barca eșuată a PNL Vadu Crișului.

Obișnuit cu traseismul politic și dând dovadă de lipsă de moralitate de-a lungul scurtei sale cariere politice, dl. Ciucle Sergiu Gabriel a ales un loc de muncă foarte bine plătit oferit de “generoasa mână” a conducerii PSD Borod, în detrimentul proiectelor politice promise de acesta în campaniile electorale.

Cu o listă lungă de partide și doctrine disponibile pe piața politică, așteptăm cu nerăbdare inevitabila trădare a protectorilor acestui personaj politic local.

,,Marionetele la școală”, un proiect inovativ marca Fundaţia Culturală FITO

,,Marionetele la școală”, proiectul organizat de către Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național a fost lansat luni, la sediul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Orizont” Oradea.

La lansare au participat Florian Silaghi, responsabilul artistic al proiectului, Victoria Balint, manager de proiect, Oana Cernea, cea care se ocupă de scenografie, Virginia Oanțo, specialist în comunicare, conf. univ. dr. Claudia Bacter, de la Asociația Charis, și directorul C.S.E.I. ,,Orizont”, prof. Angela Marușca.

,,Marionetele la școală” își propune să creeze un cadru specific artei teatrului de animație prin care elevii din învățământul incluziv special gimnazial și copii din medii defavorizate să își poată dezvolta aptitudinile de comunicare, să identifice și să rezolve cu mai mare ușurință problemele cu care se confruntă zilnic, dar și să se bucure de un mediu propice acceptării diversității. Proiectul se adresează, însă, și publicului larg, întrucât o parte dintre activități se vor desfășura în cadrul festivalului pentru copii KidsFest Oradea 2019.

,,În prima fază a proiectului, actorul Florian Silaghi, care este responsabil de partea artistică, va efectua o vizită în Cehia, la Compania Karromato. Acolo, sub îndrumarea marionetistului și regizorului Luis Montoto, va participa la o sesiune de training în vederea construcției și mânuirii marionetelor cu tijă în miniatură. Următoarea etapă presupune finalizarea schițelor scenografice și construcția marionetelor de către echipa artistică formată din Oana Cernea, pe partea de scenografie, și Răzvan Chendrean, la sculptură/butaforie”, a explicat Victoria Balint.

,,Aceste activități sunt o premieră în România datorită faptului că ne axăm pe identificarea problemelor cu care acești copii se confruntă, ca mai apoi să îi ghidăm în periplul acesta artistic astfel încât să găsim împreună soluții”, a declarat Florian Silaghi.

12 ateliere de teatru de păpuși

Activitățile principale ale proiectului se vor desfășura în perioada mai – iunie și vor consta în organizarea a 12 ateliere de teatru de păpuși, cu o durată medie de 90 de minute, în centre școlare pentru educație incluzivă din Oradea, centre de zi și în localitățile defavorizate din județul Bihor. Aproximativ 300 de copii sunt așteptați să ia parte la aceste activități. Două ateliere vor fi susținute și în Cluj Napoca, prin intermediul parteneriatului cu Asociația MiniReactor, iar alte patru ateliere vor avea loc în cadrul KidsFest.

Participanții la ateliere o să aibă la dispoziție 15 marionete în miniatură cu tijă și 10 scenografii, care constă în locații familiare din Oradea și Bihor, cu ajutorul cărora vor putea crea miniscenete de teatru de păpuși, lăsându-se pradă imaginației și creativității lor. Marionetele vor reprezenta tipologii de indivizi cu care cei mici sunt familiarizați: părinți, bunici, frați, profesori, medici, polițiști, pompieri etc. ,,Practic, acest proiect răspunde nevoilor pe care noi le-am identificat în cercetările anterioare”, a precizat Claudia Bacter.

,,Suntem foarte mândri că am primit finanțare pentru că a fost mare concurența. Noi am primit un punctaj foarte bun, care ne-a clasat proiectul pe poziția a patra. Sperăm ca impactul să fie la fel de mare și la finalizarea proiectului”, a conchis Florian Silaghi.

Larisa Patricia Herlaș


The post ,,Marionetele la școală”, un proiect inovativ marca Fundaţia Culturală FITO appeared first on Agenția News Bihor.

Intervenție pe o platformă industrială din Chistag

În dimineața zilei de marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Crișana” al județului Bihor a fost informat, prin 112, cu privire la detectarea unei surse cu un nivel de radiație de 1.7 μSv/h în interiorul unui autocamion care transporta deșeuri.

Detectarea a fost realizată în momentul cântăririi camionului în incinta unei platforme industriale situate pe strada Viilor din localitatea bihoreană Chistag. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Crișana” a notificat de urgență instituțiile prevăzute în Planul Județean de Prevenire și Intervenție în Situații de Urgență Radiologică, dar și pe prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

,,La fața locului s-au deplasat echipajul de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, Laboratorul de Igiena Radiațiilor (LIR) – DSP și specialiști din cadrul APM, care au efectuat măsurători de specialitate, identificând valori cuprinse între 0.54 și 0.69 μSv/h în partea dreaptă spate a camionului, doza fondului natural fiind de 0.12 μSv/h”, a transmis Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al I.S.U. ,,Crișana”. Pentru asigurarea, supravegherea zonei și intervenția operativă în cazul producerii unei situații de urgență, la locul indicat au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță de tip B2. De asemenea, la locul intervenției s-au deplasat specialiștii CNCAN, reprezentanți ai DSVSA, DADR, precum și echipaje ale IPJ și IJJ.

,,Măsurile dispuse au constat în notificarea instituțiilor cu atribuții în gestionarea unor astfel de evenimente, evaluarea situaţiei, culegerea de informaţii cu privire la natura pericolului, stabilirea și balizarea zonei de securitate şi siguranţă (30 de metri), verificarea existenţei eventualelor scurgeri de lichide, măsurarea ratei dozei, acţiuni protective pentru personalul de intervenţie, interzicerea accesului angajaților în zona balizată”, au transmis autoritățile.

În prezent, nu există niciun pericol pentru populația din zonă.

Larisa Patricia Herlaș

The post Intervenție pe o platformă industrială din Chistag appeared first on Agenția News Bihor.

Notă informativă APA CANAL VADU CRIȘULUI SRL

Consiliul Local al comunei Vadu Crișului a aprobat marți 05.03.2019, în ședință ordinară, trecerea în administrare a rețelei de apă și canalizare din comuna Vadu Crișului către societatea APA CANAL VADU CRIȘULUI SRL, societate înființă la inițiativa Consiliului Local Vadu Crișului și subordonată acestuia.

La data semnării contractului de delegare de gestiune, tariful pentru serviciile publice de alimentare cu apă a rămas neschimbat petru toate categoriile de consumatori, respectiv 1,79 lei / metru cub, societatea fiind autorizată să ajusteze/modifice prețul în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, cu avizul Consiliului Local Vadu Crișului și ANRSC.

Societatea APA CANAL VADU CRIȘULUI SRL va presta și alte servicii comunitare în vederea dezvoltării și întreținerii, în limitele resurselor proprii.

Organigrama aprobată de Consiliul Local Vadu Crișului conține 9 posturi din care 3 vacante ( 1 contabil, 1 Casier, 1 Muncitor). Cei interesați să ocupe unul dintre posturi sunt rugați să se adreseze conducerii societății.

Pentru o funcționare corectă și o administrare financiară proprie, societatea a elaborat o fișă de fundamentare a justării prețurilor atât la apă cât și la serviciul de canalizare conform documentului de mai jos.

Societatea APA CANAL VADU CRIȘULUI SRL urmează să semneze contracte individuale cu toți utilizatorii serviciului de apă și canalizare.

Fundamentare Canal Vadu Crisului

Fundamentare Apa Vadu Crisului

Expoziție dedicată Romei antice, în premieră națională la Muzeul Țării Crişurilor

Expoziția ,,Roma antică. Civilizație și grandoare. Tehnologie civilă şi militară”, premiată de către președintele Italiei cu medalia de aur pentru inovație culturală, va ajunge și în Oradea, la Muzeul Țării Crişurilor.

În data de 12 martie, de la ora 17.30, la Muzeul Ţării Crişurilor va avea loc vernisajul expoziţiei ,,Roma antică. Civilizație și grandoare. Tehnologie civilă şi militară”, aflată în premieră în România. ,,Expoziția este rezultatul unei colaborări cu Niccolai Teknoart SNC din Florenţa (Italia), colaborare care a început acum un an, când la Muzeul Ţării Crişurilor s-a organizat expoziţia <<Maşinile>> lui Leonardo da Vinci”, a declarat directorul Aurel Chiriac.

„Maşinile” familiei Niccolai prezentate la Muzeul Ţării Crişurilor au fost înfăţişate pentru prima dată publicului în 2010, la Roma, într-o expoziție intitulată ,,Mașina – Tehnologia în Roma Antică”, ce a fost premiată de către președintele Italiei cu medalia de aur pentru inovație culturală. ,,Motivaţia relevată de presa şi televiziunile vremii a evidenţiat faptul că se încearcă <<un nou mod de a prezenta istoria>> prin apelul la, în cazul Romei Antice, reconstituirile realizate pe baza unor date istorice verificabile și inspirate de obiecte şi texte autentice (tratatul lui Vitruviu) aflate în muzee din Italia, arată conducerea Muzeului.

Reconstrucția acestor modele a fost posibilă datorită studiului tratatului lui Vitruviu (arhitect și inginer roman din secolul I î.e.n, contemporan al lui Cezar și Cicero), ,,De Architectura”, în care se găsesc pasaje dedicate construirii zidurilor unei cetăți, apeductelor, utilităţii științei și, în sfârșit, construcției de mașini pentru uz civil sau militar. Gabrielle Niccolai, în catalogul expoziţiei de la Roma, arată: „Interesul meu pentru această temă a început în anii 1990, când am produs prototipuri, la scară, de mașini antice pentru a reconstitui modele care să fie fidele <<maşinilor>> din perioada respectivă. În prezent, numărul mașinilor construite – incluzând aici cele după Leonardo da Vinci, Arhimede etc. – se ridică la aproximativ cinci sute, toate realizate cu meticulozitate din materialele epocii: lemn, fier, pânză, frânghii și bronz. Dezvoltarea tehnologiei informatice și software din ultimii ani ne-a permis să îmbunătățim și să elaborăm desenele noastre originale, reproducându-le la scară, creând astfel <<mașini>> din Antichitate funcționale (…)”.

Istorie și artă

Expoziţia acoperă o epocă fascinantă din istorie, pornind de la victoria triumfătoare a lui Caius Iulius Caesar asupra galilor, moment care a provocat transformarea Romei dintr-o republică într-un puternic imperiu. Pe lângă ingeniozitatea militară pe care obiectele expuse o reflectă în detaliu, perioada Imperiului Roman a fost caracterizată și de construcțiile ample şi de inovația tehnică la scară largă, care au adus o bunăstare fără precedent chiar și în colțurile îndepărtate ale Imperiului.

,,Obiectivul expoziţiei coincide cu cel al autorilor acestor interesante reproduceri, anume de a crea un spațiu în care vizitatorul să poată înţelege principiile mecanice care guvernează funcționarea <<maşinilor>> reconstituite. Astfel, se asigură o înțelegere mai profundă a conceptelor și aplicațiilor practice ale mașinilor din Antichitatea romană, care sugerează paralele cu lumea tehnologică modernă de astăzi”, a explicat Chiriac.

Potrivit conducerii Muzeului Țării Crișurilor, expoziţia este potrivită tuturor categoriilor de public, dar mai ales elevilor, deoarece cuprinde şi obiecte interactive (arcul de triumf, mozaicul, abacul, angrenajul autoblocant, angrenajul cu roţi dinţate), fiind însoţită, de asemenea, de explicaţii şi de prezentări 3D ale unor obiecte expuse, precum şi de un film despre Imperiul Roman.

Larisa Patricia Herlaș

The post Expoziție dedicată Romei antice, în premieră națională la Muzeul Țării Crişurilor appeared first on Agenția News Bihor.

,,Carnaval venețian” la Muzeul Țării Crişurilor

Expoziția ,,Carnaval veneţian” va putea fi vizitată, la Muzeul Țării Crişurilor, timp de două săptămâni, începând din 1 martie.

Muzeul Ţării Crişurilor, în colaborare cu Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea/Structura Clubul Copiilor şi Elevilor Marghita şi Asociaţia Culturală ART FLORA organizează vineri, 1 martie, ora 17.00, la sediul muzeului din Str. Armatei Române nr. 1/A, vernisajul expoziţiei ,,Carnaval veneţian”. Evenimentul, aflat la a şaptea ediţie, cuprinde obiecte realizate de elevi cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, sub coordonarea prof. Florina Silvia Iepure.

,,Vor putea fi admirate picturi pe pânză şi măşti pictate în culori vii, inspirate din tradiţia şi sărbătoarea carnavalului de la Veneţia. Noutatea ediţiei din acest an sunt măştile realizate de copii după propria lor imaginaţie şi care sunt făcute din carton şi ziar”, transmite conducerea Muzeului.

Larisa Patricia Herlaș

The post ,,Carnaval venețian” la Muzeul Țării Crişurilor appeared first on Agenția News Bihor.

Parteneriat între Teatrul Regina Maria și Teatrul Național Târgu Mureș

Teatrul Regina Maria și Teatrul Național Târgu Mureș au încheiat un parteneriat care face posibil ,,schimbul” de spectacole. Menirea acestui proiect este ca producțiile altor teatre să devină accesibile pentru spectactorii orădeni, chiar și în afara perioadei în care va avea loc Festivalul Internațional de Teatru, dar și ca actorii Teatrului Regina Maria să fie promovați în rândurile spectatorilor din alte orașe.

În urma parteneriatului între cele două teatre, în data de 7 aprilie, la Teatrul Național Târgu Mureș se va juca musicalul de succes „Scripcarul pe acoperiș”, o producţie monumentală a teatrului orădean, cu decoruri impunătoare, o distribuţie mare, care necesită voci bune, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice.

În 11 aprilie este rândul orădenilor să facă cunoștință cu actorii din Târgu Mureș, prin intermediul comediei ,,Dinte pentru dinte”, după „Zeul carnagiului” de Yasmina Reza. Povestea scrisă de Yasmina Reza este simplă: doi băieţi se bat în curtea şcolii; unul îi rupe doi dinţi celuilalt cu un băţ. Acţiunea se mută repede într-un apartament la uşa căruia sună părinţii „agresorului” pentru a răspunde cei ai „victimei”. Aceştia nu doar că le răspund, dar îi şi invită înăuntru.

„<<Dinte pentru dinte>> este, fără dubiu, o comedie de cinci stele. (…) Comicul se naște firesc și spectacolul este mai mult decât o comedie la care râzi în hohote peste o oră. Pentru că, dovedind o bună cunoaștere a psihologiei cuplului contemporan, regizorul Cristi Juncu face, de fapt, un fel de cronică a societății noastre…”, a declarat Monica Andronescu, critic de teatru.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului, deschisă de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 şi sâmbăta între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online, pe http://www.biletmaster.ro.

Larisa Patricia Herlaș

The post Parteneriat între Teatrul Regina Maria și Teatrul Național Târgu Mureș appeared first on Agenția News Bihor.

Close