De la începutul anului, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” au desfășurat 574 de activități de pregătire a populației în cazul producerii unui cutremur. 269 de acțiuni au reprezentat exerciții de evacuare la care au participat peste 5.000 de persoane.
Din 2015, de la debutul campaniei „Nu tremur la cutremur”, pompierii militari bihoreni au avut în vedere informarea corectă a populației cu privire la modalitățile de pregătire pentru efectele unui seism major și la comportamentul adecvat în situația declanșării unui seism de magnitudine ridicată. „În scopul reducerii vulnerabilităţii bihorenilor faţă de riscurile existente la nivelul judeţului, pompierii militari din cadrul Inspecției de Prevenire, Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și al subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” desfăşoară în permanență, activităţi instructiv-educative aferente campaniilor de pregătire a populației în domeniul situațiilor de urgență, la nivelul localităţilor, instituţiilor şi operatorilor economici din întreg judeţul”, a transmis maior Camelia Roșca din cadrul ISU „Crișana”.
De la începutul anului, pompierii militari bihoreni au desfășurat 305 instruiri și activități de pregătire a populației, la care au participat 6.362 de persoane și 269 de exerciții de evacuare, în care au fost implicate 5.163 persoane. „Activităţile sunt organizate şi derulate sub formă de prezentări, sesiuni interactive, exerciţii, tematica acestora vizând pregătirea cetăţenilor cu privire la modul de comportare înainte, pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă sau dezastre, generate de riscurile existente la nivelul judeţului, printre acestea regăsindu-se și cutremurul”, spun specialiștii din cadrul ISU„Crișana”. În 4 martie se împlinesc 43 de ani de la cutremurul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, soldat cu peste 1.570 de morți și peste 11.000 răniți.
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că duminică seara, în județul Bihor a fost înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc la o adâncime la doi kilometri și a fost înregistrat la o distanţă de 42 de kilometri de Oradea, 83 de kilometri faţă de Arad şi 100 de kilometri faţă de Debreţin.
Mădălina Venter
The post Campania ,,Nu tremur la cutremur” appeared first on Agenția News Bihor.