
Trupa Arcadia organizează în perioada 18 mai – 10 iunie, o nouă ediție a Festivalului de Teatru pentru copii în cadrul căruia sunt programate 14 spectacole și ateliere de creație.
Ajuns la a V-a ediție, Festivalul de Teatru pentru Copii organizat la Oradea promite 4 week-enduri pline de evenimente. În 18 mai, de la ora 16 este programată parada personajelor. Prinți, prințese, balauri, personaje de poveste vor defila în fața orădenilor într-un alai ce va porni din Piața Unirii spre teatru.
Program diversificat
Primul spectacol va avea loc vineri, 18 mai, de la ora 18, la Sala Arcadia când pe scenă se va juca piesa „Inimă rece” a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti. La Oradea vor evolua artiștii Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj, cu spectacolul „Scufiţa Roşie şi lupul cel flămând”, care este programat pe 19 mai, de la ora 11. O zi mai târziu, la Teatrul Arcadia vor juca actorii din Alba Iulia, care vor prezenta spectacolul „Capra cu trei iezi”. Hepp Trup, în a cărei componență se află artiști din Debrețin, vor susține pe 26 mai, de la ora 11, spectacolul „Cei trei purceluși”, prezentat, de altfel, și în cadrul Festivalului Țăndărică. Pe 27 mai este rândul actorilor de la Arcadia să prezinte un spectacol de succes, „Pinocchio”. În ultimul week-end, organizatorii au programat spectacolele „La un metru de tine” și „Pantalone în lună”, producții ale Teatrului „Ion Creangă” din București, concertul „9 piese remixate” – piese de teatru transpuse într-un concert, „Planeta manipulare” și „Crăiasa Zăpezii”.
Veres Diana
The post Bucurii pentru copii appeared first on Agenția News Bihor.
