Ultima raportare oficială a Grupului de Comunicare Strategică arată că, până miercuri, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19. Dintre acestea, 198 de cazuri au fost raportate în județul Bihor.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, la nivel național, 1.217 au fost declarate vindecate și externate. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis că, până la această dată, în România, au fost prelucrate 74.827 teste. ,,De la ultima informare transmisă au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire. Dintre persoanele confirmate pozitiv, până acum, 362 au decedat”, transmit autoritățile. Până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 102 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. La nivel național au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, amenzi în valoare de 14.560.984 de lei.

Situația în Bihor: testările au confirmat 8 noi îmbolnăviri

Dimineața, autoritățile județene au transmis noi date privind situația în Bihor. „Astăzi, 15.04.2020, există 1.637 persoane carantinate și 14 persoane vindecate. Polițiștii au verificat 780 persoane aflate în izolare în 406 locații. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 23 de convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare/izolare și au efectuat 10 misiuni de transport persoane către spațiile de carantină desemnate. Jandarmii bihoreni au însoțit 3 convoaie organizate și au asigurat paza la nivelul a 10 centre de carantină. Echipajele ISU „Crișana” au efectuat 2 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină, respectiv către limita de județ”, a transmis dr. Dorel Țîrț, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bihor. Rezultatele testelor efectuate de cadrele medicale au confirmat prezența virusului în cazul a 8 persoane, iar numărul celor diagnosticați, în Bihor, până miercuri, a ajuns la 198.

Polițiștii și jandarmii bihoreni au aplicat, în ultimele 24 de ore, 127 sancțiuni contravenționale în valoare de 293.000 lei, celor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Mădălina Venter

The post BIHOR: Aproape 200 de bolnavi confirmați cu coronavirus appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Încă nu s-au făcut comentarii.

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
error: Continut protejat