Bazinul didactic de înot de la Săcueni, un pas mai aproape de finalizare

Zilele trecute, președintele Consiliului Județean Bihor a făcut mai multe vizite pe șantierele unde administrația județeană derulează investiții importante. După ce a văzut stadiul lucrărilor la parcul industrial Săcueni, Pásztor Sándor a verificat cum decurge proiectul privind construcția bazinului didactic de înot din localitate. „Proiectul de la Săcueni este într-un stadiu avansat. Aici, lucrările sunt finalizate în proporție de 75%, și avem promisiunea constructorului că amplasamentul ar putea fi predat în următoarele două luni. Vorbim despre o investiție de 4,80 milioane lei”, a spus președintele Consiliului Județean Bihor.

                           

La Marghita, lucrările ar putea fi finalizate în toamna acestui an

„La Săcueni, constructorul a trecut la montarea acoperișului, iar lucrările au termen de garanție de 36 luni. La Marghita, terenul i-a pus în dificultate pe constructori. Pentru a fi adus la cota 0, 1.200 camioane de pământ au fost îndepărtate de pe șantier. S-a turnat fundația, s-au ridicat bazinele, acum urmează lucrările de zidărie”, a precizat Vitályos Barna, directorul ADD Bihor. La Marghita, finalizarea proiectului ar putea avea loc în luna octombrie, investiția fiind estimată la aproximativ 6 milioane lei (cu TVA).

                             

Autoritățile locale din Săcueni și Marghita au optat pentru construirea unui complex, cu două bazine de înot, de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, grupuri sanitare, vestiare și tribune.

Veres Diana

The post Bazinul didactic de înot de la Săcueni, un pas mai aproape de finalizare appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.