Testările pentru ambii anticorpi (IgG și IgM) SARS-Cov 2 se fac la cerere, prin analiză de laborator cu aparatul Real Time-PCR, instalat și pus în funcțiune, la începutul acestei luni. Recoltările se efectuează zilnic, între orele 10-11, iar eliberarea rezultatelor are loc în aceeași zi.
Începând cu această săptămână, la spitalul „Dr. Pop Mircea” din Marghita, se asigură, la cerere, testarea pentru depistarea nivelului de anticorpi SARS-Cov 2 din sânge. Prezența acestora, spun specialiștii, indică faptul că o persoană asimptomatică a fost sau nu infectată, a dezvoltat anticorpi și, totodată, ce nivel de imunizare a dobândit. „Se vor efectua testări IgG şi IgM anticorpi SARS-Cov 2. Pentru testare, pacienții trebuie să se programeze telefonic la numărul 0259-362.475, și să aibă asupra lor bilet de trimitere de la medicul de familie. Recoltările serologice se vor efectua zilnic între orele 10-11”, transmite conducerea Spitalului Municipal din Marghita.
Pacienții nu vor trebui să aștepte zile întregi pentru aflarea rezultatelor pentru că acestea se vor elibera în ziua recoltării, în intervalul orar 14-15. Costul testului pentru ambii anticorpi este 100 lei.
Achiziția analizatorului RT-PCR de la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” a fost finanțată de Primăria Marghita și co-finanțată de Rotary Club, prin proiectul „Global Grant”. Aparatul a fost pus în funcțiune la începutul acestei luni.
Veres Diana
The post Au început testările și la Marghita appeared first on Agenția News Bihor.