Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria s-a întors de la cea de a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” – Baia Mare, unde a participat cu spectacolul „F.A.D. (Noduri și plăci)”.
Având în vedere că festivalul își propune să aducă în fața publicului spectacole care să prezinte modalități noi, originale și care experimentează forme inedite de expresie teatrală, dar și adecvarea actului de creație scenică la condiția omului contemporan, este o mare onoare că actorii trupei orădene s-au numărat printre invitați. Spectacolul „F.A.D. (Noduri și plăci)” a cucerit publicul, iar actorii din distribuție au fost răsplătiți cu aplauze din belșug.
Subiectul piesei o are în atenție pe Vera, cea care decide să le dezvăluie soțului și copiilor că are deja primele simptome ale bolii Alzheimer familială. Trăsătura de familie care-i caracterizează pe toți, surclasând astfel gena F.A.D. (Familial Alzheimer`s Disease), este capacitatea de a evita în mod conștient să ia ceva prea în serios, chiar și în cele mai nepotrivite momente. Ironia dă naștere unei lejerități pe care o întâlnim doar la oamenii extrem de inteligenți, cum e cazul membrilor acestei familii. Astfel, printre jocuri de Scrabble, pierderi de memorie și persiflări, viața lor continuă să fie plină de activitate. Publicul din Baia Mare a fost cucerit de trăirile antinomice ale personajelor, care sunt exprimate prin muzică și coregrafie.
Deplasările pentru Trupa Iosif Vulcan nu se opresc aici. Următoarea oprire va fi la Festivalul de Teatru „Miturile Cetății” din Constanța, în perioada 20 – 23 iunie, la care Teatrul Regina Maria va participa cu „Scripcarul pe acoperiș”, cel mai iubit spectacol în rândul orădenilor.
Larisa Patricia Herlaș
The post Au ,,furat” aplauze appeared first on Agenția News Bihor.