Secţia de atletism a Clubului Sportiv Crişul, antrenată de soții Livia şi Albert Méhes, a avut doi sportivi în cadrul probei de aruncare a ciocanului. Dintre aceștia, Alexandru Andrei Gârz a devenit vicecampion naţional la juniori II (ciocan de 5 kg), cu rezultatul de 53,54 m. Celălalt concurent orădean, Cristian Méhes, care este încă junior III însă, a ocupat locul VI, cu 50,79 m.
De menționat faptul că ambii sportivi au realizat noi recorduri personale. Cei doi au concurat şi la juniori I (ciocan de 6 kg), dar nu au prins podiumul. Gârz s-a situat pe locul VII, cu 47,29 metri, iar Méhes pe locul VIII, cu 43,00 m.
Pe de altă parte, Cristian Méhes va participa, în perioada 18-19 martie, la Campionatul Național de sală pentru juniori III, unde are ca obiectiv câştigarea unei medalii în proba de aruncare a greutăţii.
Florin Mihalca