Accesul în Ungaria se face printr-un punct de trecere a frontierei din Arad

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea transmit că intrarea în Ungaria va fi permisă numai în anumite condiții. Accesul cetățenilor Uniunii Europene va fi permis după un control al stării de sănătate și cu condiția ca aceștia să prezinte documente care să ateste certitudinea permiterii intrării în țara de destinație.

Începând de astăzi, 5 mai, autoritățile maghiare vor permite cetățenilor Uniunii Europene intrarea în Ungaria. Accesul în țara vecină se va face doar prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I (județul Arad), între orele 07-01. Autoritățile avertizează însă că accesul este permis doar în anumite condiții. „Intrarea în țara vecină se va face în urma unui interviu în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate cu condiția esențială lipsa simptomelor de infectare cu COVID-19; îndeplinirea condițiilor codului frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:02016R0399-20170407&from=EN) și prezentarea unor documente care să ateste certitudinea permiterii intrării în țara de destinație. Vorbim despre contracte de muncă, asociere sau parteneriate. Nu se va permite accesul în Ungaria în lipsa acestor documente. Dorim să se înțeleagă faptul că nu se va putea merge la cumpărături ci doar în baza unor documente”, a transmis comisar șef Laura Beatrice Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră au transmis că, la granița româno-ungară rămân valabile măsurile privind deplasarea dintr-o țară în cealaltă a lucrătorilor transfrontalieri cu domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere a frontierei Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcueni.

Veres Diana

The post Accesul în Ungaria se face printr-un punct de trecere a frontierei din Arad appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.