A.D.I. Ecolect a semnat, joi, contractul cu RER Vest pentru colectarea deșeurilor în zona metropolitană extinsă

Prin contractul semnat pe o perioadă de 8 ani, RER Vest se obligă să colecteze, transporte și să sorteze deșeurile de pe raza a 25 de comune din jurul Oradiei. Conform estimărilor este vorba despre aproximativ 20.000 tone de deșeuri/an.

Joi, 23.04.2020, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect, Bujor Chirilă, și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, au semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate pentru lotul 1B. Câștigătorul licitației, RER Vest S.A., va colecta, va transporta și sorta deșeurile de pe raza a 25 de comune din zona metropolitană extinsă, și anume: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu. „Contractul a fost semnat pe o perioadă de 8 ani, la valoarea de aproximativ 40.000.000 lei fără TVA. Operatorul va trebui să facă anumite investiții, în mașini, pe care trebuie să le amortizeze. Pentru zona 1B s-a estimat o cantitate de 20.000 tone/an de deșeuri”, a spus directorul A.D.I. Ecolect, Bujor Chirilă.

 

Se va institui principiul „plătești cât arunci

Colectarea deșeurilor se va face pe cinci fracții: rezidual (menajer), biodegradabil, hârtie/carton, plastic/metal și sticlă. „Se va institui și principiul plătești cât arunci bazat pe raportul volum/frecvență. Fiecare gospodărie va primi două pubele de 120 litri și doi saci galbeni. La nivel județean, Ecolect va distribui 20.000 de compostoare. Îi vom încuraja pe bihoreni să facă din deșeurile biodegradabile compost”, a mai spus Bujor Chirilă.

În cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor este în desfășurare procedura de atribuire a privind adminsitrarea stației de tratare mecano-biologică. „Până la data limită, 31.03.2020, s-au depus 3 oferte: RER Vest S.A., AVE Bihor și Girexim, o companie din Pitești. Ofertele sunt în evaluare și estimăm că în cea de-a doua jumătate a lunii mai, vom avea un câștigător, a precizat directorul A.D.I. Ecolect.

În luna februarie au fost semnate contractele de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate pentru Lot 2 – Aleşd, Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului (Salubri Aleșd); Lot 3 – Salonta, Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român (Ave Bihor); Lot 4 – Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş (Ave Bihor); Lot 5 – Marghita, Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara (Ave Bihor); Lot 6 – Săcuieni, Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu (Ave Bihor).



Veres Diana

The post A.D.I. Ecolect a semnat, joi, contractul cu RER Vest pentru colectarea deșeurilor în zona metropolitană extinsă appeared first on Agenția News Bihor.

Articol creat de Agentia News Bihor ... vezi detalii

Lasă un răspuns, comentariu sau sugestie direct cu contul tău de Facebook, Twitter, Google+

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.