În Bihor, încă 4 persoane au fost diagnosticate, în ultimele 24 de ore, cu noul tip de coronavirus. Potirivit informațiilor transmise, vineri, de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, numărul persoanelor confirmate cu Covid-19, în județ, a ajuns la 664, iar al celor vindecate la 571.
Din informațiile transmise de autoritățile județene reiese că numărul persoanelor internate în spitalul municipal din Oradea este 97, față de 110 înregistrate, joi. În această dimineață, autoritățile județene au raportat că în carantină se află 9 persoane. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost înregistrate alte 320 noi cazuri de îmbolnăvire.
Până vineri, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment, sunt internați 184 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 608.771 de teste.
Mădălina Venter
The post 320 infectări în România, în ultimele 24 de ore appeared first on Agenția News Bihor.