În Bihor, încă 3 persoane au fost diagnosticate, în ultimele 24 de ore, cu noul tip de coronavirus. Potirivit informațiilor transmise, miercuri, de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, numărul persoanelor confirmate cu Covid-19, în județ, a ajuns la 627, iar al celor vindecate la 469.
Din informațiile transmise de autoritățile județene reiese că numărul persoanelor internate în spitalul municipal din Oradea este 192, față de 197 înregistrate, marți. În ultimele 24 de ore, încă 8 persoane au ajuns în carantină, numărul acestora ridicându-se la 22. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost înregistrate alte 152 noi cazuri de îmbolnăvire.
Până miercuri, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.669 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.800 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 459.405 de teste.
Mădălina Venter
The post 152 infectări în România, în ultimele 24 de ore appeared first on Agenția News Bihor.